vineri, 18 decembrie 2009

Oarecum tardiv, despre Timisoara

In 1995, student in anul 2, in plina domnie iliesciana, participam la ultimele manifestatii studentesti de proportii din Romania. Din acele zile mi'au ramas in minte 3 scene interesante si emblematice.

Prima a fost provocata de un nene in virsta care ne'a strigat de pe margine sa ne ducem sa invatam in loc sa stam pe strada sa strigam (unul dintre motivele de protest era incercarea guvernantilor de atunci de a mari aberant taxele de studii, taxe pe care putini dintre noi si le'ar fi permis, si taxe pentru restante). Ceea ce a urmat a fost de'a dreptul delicios, doi dintre colegii mei, doi rockeri pletosi, si'au scos carnetele de student din geaca de blugi (pline de 10 la toate examenele) si i le'au bagat sub nas. Este greu de descris nedumerirea de pe fata respectivului pensionar.

A doua scena a fost provocata de acela ce urma sa devina, in numai un an si cu ajutorul nostru, presedintele Romaniei, alternativa la Iliescu. Emil Constantinescu s'a prezentat in Piata Victoriei, a intrat intre noi si a incercat sa'si faca campanie electorala. Reactia a fost, din nou, instantanee si unanima, a fost rugat sa paraseasca locul, nu eram acolo pentru el si campania lui, eram acolo pentru noi. Ceva similar s'a intimplat si cu un alt nene care zicea ceva cu Regele dar episodul a fost ceva mai meteoric.

Ultima si, cred eu, cea mai frumoasa a fost cauzata chiar de unul dintre noi, coleg de'al meu, care, ceva mai exaltat, a devenit cam agresiv cu jandarmii care inconjurau cladirea Guvernului. Lasind la o parte faptul ca oamenii aia nu aveau nici vina si nici implicare in situatie, rostul nostru acolo nu era oricum sa devenim agresivi. Asa ca ne'am desprins citiva din grup si l'am luat frumos inapoi pe bezmetic si l'am calmat.

Eram acolo sa pazim niste principii (celebrul invatamint gratuit de care s'a ales praful), sa ne manifestam dezacordul, sa presam impotriva unor decizii pe care noi le consideram absurde. Miscarea era a noastra si era una non-violenta.

Si cu asta ajung la ceea ce s'a produs la Timisoara acum citeva saptamini la incarcarea PSD-PNL-PNTCD de a se folosi de simbolistica Pietei Operei in scopuri electorale. Patania petrecindu'se in plina campanie electorala, ea a dus firesc la interpretari agresive si contradictorii functie de tabara in care s'au asezat cei care interpretau. Din pacate, majoritatea acestor analize tinde sa ignore posibilitatea ca acei timisoreni sa fi fost acolo independent de vreun partizanat politic, asa cum am fost noi pe strada in toamna lui '95, din principiu.

Primul, si cel mai aiuritor, argument pentru condamnarea manifestantilor a fost cel legat de calitatea lor umana. Atit actorul Mircea Diaconu, cit si doamna Doina Cornea, printre multi altii, se indoiau, bazindu'se doar pe "analiza faciala" a protestatarilor, de autenticitatea protestului lor. Urmeaza apoi doua paralele la fel de aiuritoare, unul numindu'i huligani, celalalt comparindu'i cu minerii veniti la Universitate sa planteze panselute. Cu tot respectul pentru cei doi, ma intreb siderat ce'o fi fost in mintea lor in momentul acelor declaratii.

Al doilea argument pe care nu'l inteleg a fost chestionarea reprezentativitatii pentru Timisoara a celor care au iesit in Piata Operei. Din faptul ca au fost doar citeva sute/mii s'a tras concluzia ca ei nu reprezinta Timisoara si, mai ales, nu acea Timisoara care a fost in strada acum 20 de ani. Sa intelegem de aici ca singura modalitate prin care un astfel de protest este acceptabil este ca toata populatia (sau macar jumatate plus unul) Timisoarei sa iasa pe strada? Si ar trebui ca acestia sa poata proba cu documente si imagini ca au fost in '89 in Piata?

Apoi, legat de paralela cu minerii, s'a vorbit despre dreptul la exprimare a celor din PSD. Din cite imi amintesc nu s'a produs nici un incident, cu exceptia citorva imbrinceli peste miinile jandarmilor. Nimeni nu a linsat pe nimeni, nu a fost nevoie de scutieri, de TABuri sau lacrimogene. Ambele tabere si'au strigat ce'au avut de strigat si si'au exprimat ce'au avut de exprimat. Cel mai probabil nici daca ar fi iesit cei huliti in balconul Operei nu s'ar fi intimplat altceva decit ceea ce se intimplase deja, huiduieli si strigat de lozinci anti-comuniste. Paralela cu minerii mi s'a parut absurda tocmai prin absenta violentei.

Au existat si voci mai subtile care au chestionat insasi tabuul Pietei Operei, tabu oficializat de timisoreni prin interzicerea, cu acordul tuturor partilor, manifestatiilor politice in acest loc (interdictie incalcata unilateral cu aceasta ocazie). Este adevarat ca una dintre fatetele tabuului este aceea de forta constringatoare si din aceasta perspectiva sint de acord cu cei care il pun la indoiala. Nici un progres nu este posibil atita timp cit nu ne supunem tabuurile la intrebari, mergind pina la demolarea lor. Iar acolo unde fundamentele lor sint in acord cu ratiunea este mult mai utila transferarea logicii tabuului in lumea constienta, asumata, decit pastrarea lor in sfera superstitiei si inconstientului (vezi tabuul incestului).

Dar tabuul nu are doar o fateta, nu este doar forta conservatoare, el are si functii de igiena sociala. Cind ranile sint noi, cind echilibrul nu este inca restabilit, tabuul poate compensa lipsa mecanismelor rationale, se poate constitui intr'o ordine intermediara. Si cred ca in aceasta categorie intra Timisoara si Piata Operei. Va veni o vreme, curind, sper, cind le vom putea chestiona si desacraliza dar maturizarea noastra politica mai are citeva etape de strabatut pina acolo. Se poate argumenta ca fara aceasta chestionare nu ne putem maturiza, e adevarat, eu cred, totusi, ca inca nu e momentul. Cel putin nu la nivelul intregii populatii, mult prea emotionale, a Romaniei.

Si, de final, o intrebare pe care probabil si'au pus'o multi: ce'a fost, totusi, in capul lor? Nu era evident ca asa se va intimpla? Nici macar nu au avut pregatita o strategie solida de contra-ofensiva. Slabi strategi... foarte slabi.

4 comentarii:

  1. Ha,
    ceee subieeect!
    Asta trebuie aprofundat in vacanta care vine, la gura sobei / caloriferului, langa un pahar de vin fiert!
    Promit sa revin si sa comentez, de lunea viitoare!
    Marfa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Hehe, te astept cu nerabdare, sint curios de ce mai poate iesi din subiectul asta, luat la rece si rational.

    RăspundețiȘtergere
  3. Wow.
    Bravo.
    Ce-a fost în capul lor m-am întrebat şi eu, şi n-am găsit nici un răspuns. Se pare că nici unuia dintre noi nu îi este dat să afle cum gândeşte un imbecil, sau un grup de imbecili în cazul ăsta.
    Foarte bine.

    RăspundețiȘtergere
  4. Rhetta, din pacate am avut ocazia sa cunosc indeaproape citiva oameni din zona asta. Preferam sa cred ca genul asta este minoritar, ca sint acceptati la groapa cu nisip pentru ca au multe galetuse si lopatele utile celor cu mai multa minte si imaginatie dar mai putin dotati cu jucarii. Dar astfel de miscari ma fac sa cred ca m'am inselat.

    Eu sint dispus sa accept ca in politica, la fel ca si in dragoste si razboi, totul este permis (in limita regulilor jocului). Inclusiv chestii de'astea cu folosirea manipulativa a simbolurilor. Conditia mea, insa, este ca manevrele mai neobisnuite (si mai greu de acceptat) sa fie inteligente, sa duca undeva. Pe principiul ca o forta politica ce a fost capabila sa construiasca o buna strategie in lupta electorala are sanse sa construiasca si o buna strategie de guvernare. Dar in cazul asta... la ce ne'am fi putut astepta de la ei ca guvernanti daca au calcat in strachini cu consecventa timp de citeva luni de campanie electorala?

    Mi'au adus aminte de o expresie rautacioasa din copilaria mea: "capul mic dar creierul tot sta lejer in el".

    RăspundețiȘtergere