Memorandum pentru presedinte

Curios din fire, am luat acum citeva zile Dilema Veche, cea care a venit impreuna cu ultimul numar din Foreign Policy. Dosarul numarului: "memorandum pentru presedinte". Ceea ce vrea sa spuna ca au cerut citorva minti luminate ale neamului sa faca o lista de obiective marete pentru cel care va deveni presedinte al Romaniei in noiembrie 2009.

Grand project! vorba lui DeGaulle. Mi'a atras atentia din prima si am purces la citirea lui. Si mare mi'a fost dezamagirea. Imi cer scuze, stimabile minti luminate, dar creioanele domniilor voastre au asternut aceleasi banalitati pe care le insira politicienii nostri de ceva ani incoace, in exact acelasi stil. Ca Romania trebuie sa devina o putere la Marea Neagra, ca trebuie sa ne imbunatatim relatiile cu Moldova, ca ne trebuie mai multe autostrazi si trebuie, evident, sa facem ceva si cu Dunarea, ca e nasol cu Gazprom si Rusia in coaste.

Ok, de acord, sint idei importante, de luat in seama. Dar... nu neluarea lor in seama este problema noastra ci luarea ineficienta, nepotrivita, superficiala, demagogica. Mi'ar fi placut sa citesc la cineva ceva de genul: studiu de fezabilitate, invitat investitori straini (lista cu cei deja contactati sau usor contactabili/interesati), impact asupra aspectului X, plan de bataie. Mi'ar fi placut sa vad ceva concret, o propunere la obiect, o idee atit de fascinanta incit sa care dupa ea si investitori si public.

Sa va dau un exemplu de proiect in care Europa este pe punctul de a investi. Mult si pe termen foarte lung. Europa va acoperi 0.1% din desertul Sahara cu panouri solare care, in principiu, vor putea livra 100% din consumul actual de energie electrica al Comunitatii Europene. Alaturi de energie electrica, respectiva zona va crea umiditate, culturi, paduri, va imbunatati nivelul de trai al celor din tarile care vor gazdui proiectul, va ajuta direct la reducerea cantitatii de dioxid de carbon din atmosfera. Asta, stimabililor, este un proiect, o propunere. Cel care a venit cu ideea a avut intr'adevar viziune.

As vrea sa vad un studiu, unul serios, despre impactul a 2 autostrazi paralele care sa uneasca vestul Romaniei de Marea Neagra. Impact la nivel european, nu doar asupra masinilor noastre sau ale turistilor. Si cu studiul asta sa se duca domniile lor politicienii la coana Europa si la Nokia, Opel, Mercedes, Aprilia si la cine mai vor ei si sa le propuna un business. Sa le prezinte avantajele si sa ii convinga sa investeasca.

As vrea sa citesc despre cineva care chiar se opreste 1 an din orice altceva si e platit sa caute ce avem noi cu adevarat de oferit. Si sa faca un plan ca de mers la banca cu el pentru un imprumut. Nu mai vreau sa vad parerea unor oameni care s'au gindit 2 ore, la cerere, la un subiect, au aruncat 1000 de caractere in Word, si'au luat banii pentru colaborare si au plecat mai departe. Vorbe, vorbe! Nu ne'am saturat, oare, de vorbe?

Usurel cu... politica pe Jepii Mari

Asaaaaa... ne'am intors din micul concediu. Nu o sa dau detalii eu, poze si povesti gasiti la Andreea. Eu voiam sa va povestesc despre o mica surpriza pe care am avut'o pe Jepii Mari, in coborire.

Cum ne dadeam noi ultimele resurse de energie la coborire prin pustietate si ne miram ca nu vedem tipenie de om, ne aparu in fata un... politician. Nu dau numele omului, becher, persoana importanta (acu' ceva ani, acum s'a tras mai in spate) ca sa nu'l pindeasca gazetele de scandal la poalele Bucegilor si sa'i stric drumetiile solitare. L'am recunoscut imediat si m'am trezit dindu'i binete si intrind in vorba cu el. Andreea, inteleapta ca de obicei, m'a lasat sa ma fac de panarama de unul singur.

Acu', de la intilnirea respectiva, ma tot gindesc la reactiile pe care le'am avut. Vocea, in primul rind, era ca a unui adolescent excitat ca s'a intilnit cu profesorul de romana, in week'end, la discoteca. "Ete mah, si asta are bucurii d'astea mundane ca si noi!". Apoi m'am apucat sa indrug banalitati si sa fac poante de autobaza. In fine, m'am prins la timp ca trebuie sa ma opresc, i'am urat omului drum bun si am avut macar prezenta de spirit sa nu incerc sa'i string electoral mina.

Omul a fost mai mult decit decent, mi'a acceptat tirada amabil-distant (oare citi tembeli ca mine o fi intilnit la viata lui?) si a raspuns neutru. Nimic arogant, ceea ce a mai adaugat citeva bile albe la parerea buna pe care o aveam deja despre el. Asta si conditia fizica impecabila de care dadea dovada, impresionanta pentru virsta lui (as vrea sa am acelasi tonus si eu la 63 de ani).

Dar nu pentru ca sa'mi fac autocritica m'am apucat de scris postul asta ci pentru ca ma tot zgiriie pe creier 2 intrebari:

1. In asemenea hal s'au rupt politicienii de noi, ceilalti, incit am ajuns sa fim socati atunci cind ii intilnim in situatii, de altfel, absolut normale? Si nu e trist daca e asa?

2. In asemenea hal am ajuns noi, ceilalti, incit intilnirea cu un politician sa ne faca sa ne fisticim, sa devenim adolescentini si sa cedam presiunii momentului? (sau poate numai mie mi s'a intimplat, sau poate numai cu unii politicieni)

Ma rog! O sa ma mai roada un timp problema. In special ridicolul comportamentului meu. Daca ajunge pe aici, foarte improbabil, il rog sa'mi ierte stingacia.

Si, in loc de incheiere,

Stimate domn, tot respectul!

Archery

Acum multi ani am avut un vis. El s'a implinit, in sfirsit, acum citeva luni cind am descoperit ca s'a deschis si in Bucuresti celebrul "supermarket" de materiale sportive pentru incepatori, Decathlon. Asa ca am intrat si eu in posesia mult doritului long-bow. Motivatiile visului meu sint multiple, de la eleganta intrinseca arcasului pina la arta arcului din cultura japoneza, trecind prin istoriile inchipuite ale lui Tolkien.

Arcul este o arma pretentioasa. Legala, atita timp cit stai cuminte si o folosesti intr'un cadru absolut sigur, mortala in caz de accident sau rea intentie. Din fericire, visul meu a avut parte de implinire in cadrul de poveste al gradinii din spatele casei de la Bod a parintilor mei. Cu putina grija, singurele rani pot fi cauzate citorva tufe de liliac, unor melci razleti, ierbii si, inevitabil, degetelor si antebratului sting al arcasului.

Prima oara m'am ales cu un aratator de mina dreapta umflat pina la inutilizare. M'a lasat in vreo 2 zile dar m'am desteptat si i'am cumparat protectie. A doua oara m'am ales doar cu o vinataie pe antebratul sting de la o prea drastica intilnire intre el si coarda arcului intr'un moment in care am facut'o pe viteazul si am renuntat la protectie. Evident, m'am invatat minte. O constanta a fost umflatura aratatorului sting cu care am sustinut sageata din motiv de rupere a sustinatorului "oficial" si neinlocuire din lipsa de piese de schimb. Azi a fost remediata si problema asta.

Iata si citeva fotografii cu diversele faze ale tragerii cu arcul la tinta:

1. Pregatirea arcului (destul de anevoioasa cu manusa de protectie in mina, dar nu o mai scot nici mort dupa ultima experienta)

2. Tintirea (am o vaga banuiala ca pozitia nu este cea mai corecta cu putinta, mai studiem)

3. Eliberarea sagetii (asta e partea cu cel mai mare potential dureros pentru arcas, degetele, bratul, abdomenul celor mai rotunjori si chiar obrazul drept fiind in pericol)

4. Drumul spre tinta (probabil partea cea mai neplacuta a intregului exercitiu. Incepi sa intelegi la ce sint buni copiii de mingi la tenis sau utilitatea de a avea vreo 200 de sageti in tolba. Singura compensatie este punctul urmator :))
5. Rezultatul (Aici sint multe de comentat. Intr'o prima faza, fiind abia la a doua sedinta de tragere, cea mai mare bucurie este sa infigi toate sagetile pe undeva prin tinta, nu prea conteaza unde. Asta pentru ca, desi lipseste dovada, fiecare sageata care nu atinge tinta se transforma, in ciuda covorului vechi pus pe post de paravan, intr'un motiv de jucat de'a v'ati ascunselea cu sagetile prin iarba din spate. Si, credeti'ma, nu sint usor de detectat, sneaky little bastards, cu penajul lor albastru-galben, prin jungla de la ai mei din gradina. Scorul nu imi este deloc favorabil, am lasat cite una pentru gasit la iarna dupa fiecare sedinta. Covorul? Aiurea! Viteza este asa de mare incit sageata trece, cu fulgi si pene cu tot, prin el si aterizeaza pe unde ii convine ei. In cazul de mai jos, 4 in tinta, 3 de cautat)

6. Incalzirea (Inevitabil, desi afara erau vreo 15 grade cu tot soarele, dupa citeva runde de tras, alergat dupa sageti, cautat, te incingi de parca ai sta pe plaja in miez de august)

Una peste alta, desi cam scump si cam greu de practicat cind te taie cheful (in afara cazului in care detii o astfel de curte), e un sport incredibil de satisfacator. Te dor degetele, te dor bratele, te dor umerii, te umpli de zgirieturi si de spume de la cautat sageti, dar iti poate asigura 2 ore de destindere totala. Si o pace pe care putine alte sporturi le pot oferi.

Reiau totusi un avertisment, necesita conditii de siguranta maxima si multa atentie si seriozitate. Arcul meu, unul relativ slab, bate pina la 160 de metri cu tragere in bolta si pina pe la 60-80 de metri in linie dreapta iar forta de strapungere este incredibila. Am trecut si jumatate de sageata prin tinta pe care o am, tinta care are o densitate de vreo 3 ori mai mare decit a corpului uman. Arcuri mult mai puternice, cele cu scripeti (compozit), pot trage pina la 1500 de metri in bolta si pina pe la 450 in linie dreapta.

Egipt - aventuri, curiozitati, hohote de ris

De data asta nu am mai avut prea multe aventuri care sa merite sa fie povestite. Poate data viitoare, curind. Am descoperit, in schimb, ca am pe clanta de la usa eternul carton cu mesaje catre personalul hotelului. Nici macar nu'mi vine sa comentez, va las sa va hohotiti fiecare in parte pe ce vi s'o parea amuzant.

Scuze pentru calitatea imaginilor, nu am avut decit telefonul la dispozitie.

Fuga in Egipt - ultima parte

Si iata ca miine va incepe ultima aventura egipteana din seria asta. Va tin la curent in cazul in care mai apar si alte intimplari nostime cu soferi, daca se lasa cu lacrimi, cu sechestrari, cu imbratisari patetice.

Una peste alta, plimbarile de anul asta din Egipt mi'au facut varza toata vara, am obosit mai mult decit ma asteptam si au prelungit perioada de privare de relaxare.

Exista si parti bune, nu imi dau voie sa fiu atit de pesimism. Lasind la o parte aspectele financiare, anul asta a insemnat o mare victorie pentru mine. Pina in primavara am lucrat pentru o firma germana cam prost administrata care intre timp a dat putin faliment si apoi a fost preluata de altii. Din pacate pentru mine, nimic interesant in aceasta preluare. Asa ca se vedeau nori destul de negri in fata. Imi facusem un fel de mindrie personala din statutul de free-lancer si incepeam sa ma tem ca il voi pierde, ca voi fi nevoit sa incep sa ma uit dupa joburi anoste prin multinationale rigide, in plina criza.

Ei bine, vara asta, cu toata nebunia ei, mi'au adus statutul neoficial de membru al familiei Hitachi. Pentru cei care inca nu au lucrat ca specialisti pentru japonezi, este mare lucru. Este, probabil, cea mai mare confirmare a calitatilor mele profesionale de pina acum. Domo arigato, Hitachi-sama. In plus, am reusit sa'mi pastrez, in mijlocul unui monstru multinational in care cultura muncii depaseste orice imaginatie, statutul mult iubit si cu greu obtinut, cu toate conditiile mele nebunesti.

A fost, pina la urma, un an bun.

In curind ma voi intoarce si din acest ultim voiaj egiptean. La timp sa sarbatoresc impreuna cu Andreea cel de'al cincilea an de cind ne'am casatorit. Inca o realizare, daca ma gindesc putin la nebunia din jurul nostru, la presiunea pe care plecarile astea o pun pe noi doi. In curind ma voi intoarce si va urma o pauza bine meritata. Sper sa fie lunga.

Ne auzim, deci, pentru o saptamina, de la distanta.

Ramineti cu bine!

Tuborg Green Fest 2009 - Bucuresti

Ziua a doua... epic! (vorba unui prieten)

Ca sa fiu mai exact, nu am vazut AB4, am ajuns prea tirziu, iar pe cei de la Herbalizer nu am inteles de ce i'au pus in ziua asta. Au fost ca nuca in perete. Ei, formatie decenta venita taman de la London, nu au sunat deloc rau. Dar nu stiu ce a fost in capul organizatorilor sa'i puna intre bunica bate toba si lords of the boards.

In schimb au fost celelalte 2 trupe: Zdob si Zdub si Guano Apes!!!!

Dupa 14 ani de indoctrinare imbecila cu folclor de muzeu si inca tot pe atit de ascultat d'alde pusca si cureaua lata pe la toate sindrofiile din cartier, mai ca ti se taie de bogatia si genialitatea muzicii populare romanesti. Eu unul am ajuns chiar sa o urasc, ajungind, absurd, pe aceeasi treapta cu idioata manea. Ei bine, exista 2 trupe care recupereaza acest folclor intr'un mod genial. Una a fost live in seara asta, Zdob si Zdub. Pe ceilalti, Nightlosers, sper sa am ocazia sa ii revad cit mai curind.

Ei bine, baietii astia de la Z'&'Z au dat foc la Parcul Izvor exact cu sonoritatile pe care le urasc in alte contexte. Nici macar nu mai are rost sa mentionez numarul impresionant de instrumente de suflat care s'au perindat pe scena (pe unele le vedeam pentru prima oara). In schimb merita mentionata bogatia sonora creata cu ele. Fenomenal a fost un intro cu bas fara efect si trompeta care a sunat exact ca Prodigy. Bai, am fost mindru cu ei, chiar daca's basarabeni si nu di pi la noi. Astia sint in stare sa faca live ce scot aia din sintetizatoare super performante si, pe deasupra, mai pare si foarte simplu. Una peste alta... daca as avea de ales intre un concert cu ei si unul cu Metallica, as sta, sincer, in dubii.

Apoi a fost Guano Apes. A fost Guano Apes!!!!! Ok, poate unora nu le place, e treaba lor. La mine sint etern in playlist. Show de zile mari. Sandra a cintat 45 de minute fara nici o pauza, la o intensitate incredibila. Apoi o mica pauza si inca vreo jumatate de ora. Explozie de energie. Ma doare gitul pe dinauntru de atita strigat, ma doare gitul pe dinafara de la atita zbuciumat din plete. Instrumentatie impecabila iar vocea... vocea i'a scapat doar de 2 ori. Mi se pare incredibil la cineva care se misca atit de mult, care acopera o gama atit de larga atit de energic (cred ca sint un pic redundant, dar sint prea entuziasmat ca sa ma controlez).

A fost un eveniment. Neasteptat pentru un concert gratuit.

Imi pare rau pentru Vita de Vie miine. Or sa cinte intre Mandinga si Elvis de Romania, pentru un public care nu le apartine si care ma indoiesc ca or sa le ofere prea mult sprijin. S'ar fi potrivit perfect azi in loc de Herbalizer. Adi, imi pare rau pentru voi! Sper macar sa mai ai parte de o reporterita stupida, sa'ti poti varsa si tu amarul :D