Votul obligatoriu... fata cu reactiunea

Vorbeam intr'o postare trecuta despre lehamite in ceea ce priveste viata politica romaneasca. Iar in comentariile prilejuite de acea postare argumentam alegerea mea de a nu ma duce la vot. Argumentele ramin si acum in picioare.

Cu toate astea, articolul domnului Plesu despre obligativitatea votului (Dilema Veche Nr. 278) m'a facut sa'mi reanalizez pozitia.

Voi pleca de la doua dintre comentariile la acel articol din Dilema. Unul dintre comentatori, incercind sa justifice avantajele mersului la vot, vine cu o comparatie interesanta: "ce ati face daca s'ar vota ce muzica se va asculta in urmatorii 4 ani in Romania? Ati lasa pe altcineva sa decida?". Raspunsul, in spiritul acelei comparatii, vine din partea unui alt comentator "In mod normal, nu. Dar daca as avea de ales intre Guta, Salam si Vijelie, as alege sa stau acasa" (citatele sint partiale). Eu as completa si cu "mi'as pune castile pe urechi si as da drumul la un Pink Floyd cum am facut si pina astazi".

Obligativitatea votului, asa cum o argumenteaza domnul Plesu, sufera de o mica hiba. Vrea sa reglementeze atitudinea electoratului fata de actul electoral dar pleaca de la premiza ca acesta are de unde sa aleaga. Cumva, se salveaza propunind votul nul (nestampilat sau stampilat in mai multe locuri) ca modalitate de protest. Dar neprezentarea de ce nu este modalitate de protest? Conteaza atit de mult cunoasterea exacta a motivelor de neprezentare? E vreo diferenta intre lehamite, lene, indiferenta sau dezacordul total cu cei propusi atunci cind ele se aplica procesului electoral? Eu cred ca nu. O parte a electoratului nu este reprezentata. A te ridica de pe scaun pentru a vota, dupa mine, are pe post de conditie necesara faptul de a te simti reprezentat. Asta in cazul in care esti un alegator constient. La inconstienti si manipulati nu ma bag, nu cunosc. Iar refuzul de a merge la cabina este, pentru mine, un mesaj la fel de clar ca oricare altul.

Domnul Plesu vine, totusi, cu citeva argumente care, dupa cum spuneam, m'au facut sa revizitez problema. Cel mai important este acela al echilibrului care trebuie pastrat intre drepturi si responsabilitati, cu evidentierea dezastrului pe care il reprezinta democratia interpretata ca patrie a facultativului.

Directiile in care am fost impins de acest argument sint multe. Ar fi, in primul rind, faptul ca lumea occidentala, asa cum o stim noi, este rezultatul direct al implicarii civice si asumarii responsabilitatii sociale. Lumea ar fi fost altfel fara Galilei care nu doar ca a inteles el niste lucruri, mai mult sau mai putin adinci, despre universul cunoscut dar a tinut sa le afle si ceilalti, cu riscul de a'si pierde viata din cauza asta. Exemple similare sint multe, ideea este ca, dincolo de actele firesti si necesare ale fiecaruia din noi (acte "a face pentru a primi" in esenta, de tip munca pentru bani) lumea occidentala a evoluat (in sensul in care noi intelegem evolutia) pentru ca un numar suficient de mare de persoane a depasit pragul lui "suficient si necesar", a facut ceva pentru care nu a primit ceva in schimb. S'a "sacrificat". In consecinta, poate fi privit votul obligatoriu ca un indemn la "sacrificiul" necesar pentru a evolua si noi putin?

Un alt subiect revizitat a fost acela al candidatilor in alegeri. Sistemul actual, oricit de uninominal ar fi uninominalul, ridica problema calitatii candidatilor. Calitate pe care o deplingeam si care ma face pe mine sa nu ma duc la vot. Partidele, ca orice organism viu, sint structuri cu inertie mare. Viata politica luata ca un intreg are o inertie si mai mare. E usor sa ma intreb de ce nu se ridica tineri integri si interesanti politic din esaloanele inferioare ale partidelor existente, sa preia ei conducerea, sa candideze ei? Sau de ce nu apar partide noi? Dar este la fel de usor sa raspund ca mecanismele succesului electoral sint de asa natura incit, in vremuri normale, idei normale nu se pot impune peste noapte. Aproape poti spune ca schimbarea trebuie sa ia mult timp (poate oare un partid normal sa repete succesul Partidului National Socialist al lui Hitler? si ar fi de dorit sa'l poata repeta?) Iar faptul ca nu se pot impune peste noapte duce la dilutie, la amestecare, la pierderea entuziasmului initial. Lucru ce conduce, la rindul sau, la absenta unei alternative covirsitor diferite in spatiul politic. Spatiul politic este relativ uniform si este firesc sa fie asa.

Cineva, dintre comentatorii domnului Plesu, vedea o rezolvare a acestei probleme in infiintarea unui juriu care sa cerceteze competenta oamenilor politici si acestia sa ajunga sa ocupe functii doar pe baza acestor evaluari, nu prin vot. Bine bine, si cine pazeste si alege juriul? Batrinii satului? Si daca sint cumparati sau senilizati? Profesorii universitari sau filozofii? Daca sint prea idealisti si nu vad problemele reale? Astfel de sisteme s'au tot imaginat, de la ginditorii antici la scriitorii moderni de SF. Concluzia, pina acum, a fost ca tot democratia electorala e raul cel mai mic.

Bine, bine, da' cum ramine cu votul obligatoriu al lui Plesu? Pai... nu stiu. Eu nu cred in el. Nu cred ca putem forta pe cineva sa'si exercite un drept si nici nu cred ca rezultatul ar fi mai bun sau mai relevant daca am avea prezenta de 90% in loc de 30%. Problema nu consta in absenta actiunii electorale ci, dupa mine, in absenta acelei mici marje de "sacrificiu" de care vorbeam mai devreme. Iar pentru a obtine voluntariatul necesar e nevoie de educatie si rabdare. Si sa ne mai dea domnul Brucan o invoire de inca 20 de ani de la intilnirea cu Europa Democratica.

Cautind prin cautari

Am vazut ca este o moda in ultima vreme ca bloggerii sa'si publice cuvintele (combinatiile de cuvinte) dupa care lumea a mai ajuns la ei pe blog. La unii te strici de ris citind ce combinatii pot cauta oamenii. Eu am cam fost scutit de asa ceva, cea mai anormala cautare pe care am gasit'o fiind "inregistrarea cand ai taie capu unui arab" (erorile de ortografie din citat nu'mi apartin). Nu prea inteleg de ce ar cauta asa ceva, da' cine sint eu sa inteleg?

In schimb, am facut o constatare interesanta. Majoritatea celor care au ajuns la mine (peste 60%) au cautat pasajul din prefata la "Picture of Dorian Gray" a lui Wilde care este titlu al blogului meu (There is no such thing as a moral or immoral book). Lucru destul de interesant, daca ma gindesc la cit de putin se mai citeste in zilele noastre si, din cei care citesc, cit de putini mai viziteaza literatura britanica din acea vreme. E drept, Wilde are toate sansele sa atraga atentia.

Citesc acum un autor care se potriveste intr'un mod nostim cu constatarea de mai sus, Salman Rushdie. Condamnat la moarte (fatwa) pentru o carte (Versetele Satanice) de catre Ayatolah'ul Iranului de la acea vreme, a fost aparat de catre guvernul aceleiasi tari care, cu mai putin de 100 de ani mai devreme, il condamnase pe Oscar Wilde, printre altele si datorita moralitatii indoielnice a unora din scrierile lui. Ironia sortii!

Daca asculti justificarea apararii lui, pare desprinsa din aceeasi prefata de unde am luat si eu citatul meu. There is no such thing as a moral or immoral book. In ambele cazuri, cei care au condamnat au facut o lectura cel putin tendentioasa a textelor. In ambele cazuri, traditia speriata si interpretata ingust au incercat sa ucida creativitatea (la Wilde chiar au si reusit, din pacate).

Ma intreb, in vreo 2-300 de ani, care vor fi subiectele pe care se vor construi astfel de procese? Ca de renuntat la ele se pare ca nu reusim sa renuntam.

Mahalaua politica... deloc dulce

Ati votat ieri? Eu nu. Si nici nu cred ca stiu prea multi oameni care sa o fi facut. Iar rezultatele de azi plus declaratiile care le'au urmat imi intaresc convingerea ca bine am facut.

Sa o luam usor. In primul rind, Romania taman a facut citiva pasi in spate prin alegerea celor de la PRM in PE. Despre Ciprian Tanasescu nu stiu nimic asa ca nu o sa'l bag in ciorba. Ramin Vadim si Gigi. Credeam ca am scapat definitiv de ei doi din viata publica. Singurul lucru care ma mai relaxeaza este speranta ca, fiind la Bruxelles, or sa dispara de aici. Ca or sa ne faca de panarama acolo, mai ales Gigi, asta e sigur. (of, Doamne, pare desprins din clipurile alea de la Catavencu) Pe de alta parte vor fi primiti cu bratele deschise de partidul extremistilor de stinga priviti oricum ca mascaricii necesari.

In al doilea rind, PNL. Si'au luat'o din nou. Nu ma mira, data fiind calitatea campaniei lor deplinsa chiar si de membri sus-pusi ai PNL. Dar iar au aratat ca nu stiu sa piarda. Iar au pornit corul bocitoarelor, ca au fost furati, ca nu s'a jucat corect, ca domn' arbitru le'a refuzat un penalti si le'a anulat un gol. Domnilor, fiti seriosi macar o data. Ati pierdut pentru ca nu ati reusit deloc sa mobilizati electoratul consecvent liberal. Aia pe care puteati miza au avut bani sa plece in week'end prelungit la mare sau la munte (de altfel nu m'ar mira deloc sa existe o legatura "subtila" intre declararea Rusaliilor ca zi libera si faptul ca s'a votat). Si nu ati facut absolut nimic pentru a'i convinge sa vina sa voteze. Cu atit mai putin sa voteze cu PNL.

In al treilea rind, a inceput mahalaua politica. PSD a scos 31%, PDL 29.7%, EBA 4.2. Previzibil, fiecare vine cu interpretarea lui. PSDul ca a cistigat el, PDLul nu rezista artimeticii si se da el cistigator. Miza aparenta? Nu stiu care post de nu stiu ce fel de comisar european. Miza reala? Bah, noi ar trebui sa facem guvernul ca voi ati luat'o la vale! Ba nu, noi trebuie sa facem guvernul si avem si suport popular pentru asta. Io'te ce iese cind pui +!

Absurd! Din ce in ce mai absurd. Domnilor, nu aveti absolut nici un suport popular. Va lasam sa va jucati cu mandatul prin nisip si ne doare in cot de ce faceti voi acolo. Va lasam, din lene si dezamagire, sa va jucati cu o multime de bani si ne prefacem ca ne reprezentati. Sinteti, de fapt, doar niste umbre pe care le proiectam pe peretele pesterii de dragul turistilor din alte tari. Ar trebui sa fiti reprezentantii statului roman. Ei bine, statul roman nu exista. Institutiile de baza ale unui stat nu exista la noi decit pe hirtie. Armata? Citeva mii de oameni echipati cu arcuri si prastii. Politia? Niste tipi cam stupiduti care umbla cu cascheta pe cap prin intersectii. Pot fi cu usurinta ignorati daca afisezi putin tupeu. Fiscul? O chestie care te cam incurca cu hirtogaraia si birocratia ei da' se rezolva usor cu o cafea si un kentan. Si asa mai departe.

Ce ramine? O mare mahala politica usor de ignorat odata ce ti'ai gasit un echilibru financiar multumitor si ai invatat sa inchizi televizorul la timp.

Vreti sa va bagam in seama? Fascinati'ne!

Glorybox is in the house... a new one

Pina acum nu v'am spus niciodata ce face sotia mea. Oarecum firesc, dat fiind faptul ca majoritatea celor care intrati aici sinteti persoane care ne cunosc si stiu bine cu ce ne ocupam. Dar, date fiind evenimentele ultimelor saptamini, cred ca a venit vremea sa scriu citeva cuvinte despre ea.

Andreea a inceput prin a fi psiholog. S'a dus pe la facultate, a studiat, am citit impreuna citeva kilograme de Jung, Dolto, Verza (mai degraba Varza), Mielu Zlate si altele asemenea, am disecat impreuna situatii si reactii, ne'am pisicanalizat pe noi insine si pe ai nostri prieteni. Apoi s'a facut recrutor, urmare oarecum fireasca a studiilor si a nevoii de a'si cistiga existenta in Bucuresti. Si a facut bine si asta.

A venit apoi un moment in care Andreea a avut mai mult curaj decit se astepta oricine, a renuntat dintr'o data la citiva ani de studii, la o meserie pe care o facea bine si care, poate, o ducea departe si si'a recuperat o pasiune veche cit viata ei. S'a reapucat de desenat. Intii mai timid, citeva portrete ale noilor colegi, ale unor prieteni vechi, a urmat tableta grafica, pentru a culmina toate cu descoperirea unei noi pasiuni: bijuteriile.

Ca la orice incepator intr'ale facutului de bijuterii, primul pas a fost fimo. Si au inceput sa apara prin casa armate de buburuze, soricei, vacute cu flori intre dinti, floricele si forme abstracte. Pe parcurs fimo a devenit insuficient, asa au aparut lutul si gradinile japoneze, picturile miniaturale pe bilute indelung bibilite, uscate si pazite de curiozitatea pisicii din dotare, noduri chinezesti, coliere, bratari si cercei.

De curind s'au mai intimplat doua lucruri minunate, Andreea a fost invitata sa participe la tirgurile de hand-made din Bucuresti si si'a lansat noul blog unde isi prezinta creatiile. Daca pina acum o puteati citi si urmari pe gloryboxblues.blogspot.com, incepind de astazi va invitam pe http://www.glorybox.ro/. Aveti acolo mult mai multe informatii, mai multe bijuterii, mai multe desene si un format mult mai potrivit unui artist.

Aparatorii patriei... private

4 iunie, anul Domnului 2009, intersectie Lizeanu, Bucuresti. O intersectie in care, de cind linia lui 16 este in lucrari, zace etern cel putin o masina BGS. Pentru necunoscatori, BGS este una din marile firme de paza si protectie de pe la noi.

De data asta erau doua. Masini. Pe capota uneia dintre masinile cu pricina, desfasurata pe tot portbagajul, o ceva de hirtie. Nu se vedea bine de la distanta. In jurul cevaului, 5 aparatori ai patriei private. Ii stiti, mari, tunsi 0, imbracati ramboistic ca pentru invadarea Iranului, fiorosi si profesionisti. Ma uit la ei si imi trazneste prin cap ca pregatesc vreo opertiune. Prea erau concentrati, prea erau preocupati. Ma gindesc sa las sacosa jos si sa astept desfasurarea de forte atit de atent planificata. Strategie in actiune.

Ma bate totusi gindul ca am o cutie cu inghetata in sacosa si o sa se duca naibii daca nu ma misc mai repede spre frigider. Asa ca renunt putin melancolic si traversez strada pe linga masinile lor, speriat putin de ideea ca as putea sa le deranjez concentrarea. In trecere, imi arunc, sub protectia ochelarilor de soare, o privire furisa spre cevaul de hirtie care le ocupa atentia.

Romanie privata, dormi linistita, femeile tale sint privite nu doar de militarii in termen ci si de barbati mult mai maturi si mai profesionisti, angajatii BGS in cazul nostru.

Oamenii, pentru ca sint si ei oameni, ce naiba, se uitau cu interes la ultimul Playboy.

Sa le fie de bine!