miercuri, 8 aprilie 2009

Viena-Amsterdam-Paris

Ne'am intors acasa dupa 11 zile de civilizatie (chiar daca doar partiala pe alocuri). Au fost, pe rind, Viena, Amsterdam si Paris. Trebuie sa recunosc, la sfirsit abia asteptam sa ajung inapoi acasa, sa dorm in patul meu, sa ma duc la frigiderul meu sa'mi iau o bere, sa ma uit la un film la televizorul meu, sa am acces la internet broadband. Dar astea nu sint decit lucruri care tin de conjuctura de a fi turist, nu au nici o legatura cu faptul ca in Bucuresti ar fi mai bine ca acolo.

Viena a fost maiestuoasa. Putin cam rece, cladirile cam prea mari si oamenii cam prea distanti. Oricum, impresionanta, asa cum un mare si bine intretinut muzeu poate fi.

Amsterdamul a fost cel mai fascinant. Concluzia, dupa cele 3 zile state acolo, a fost ca am vrea sa ne mutam, macar pentru un timp, in el. Este greu de spus despre toate cele ce ne'au cucerit. Este un loc cald, linistit fara a fi mort, pitoresc fara a pica in anarhie, frumos, plin de istorie fara a lasa senzatia de muzeu. In plus, nu ne'am lovit nici macar odata de neplacuta bariera a limbii. Este de'a dreptul socanta disponibilitatea si capacitatea oricui, de oriunde, de a trece instantaneu "pe engleza". Nici macar nu am memoria de a fi auzit pe cineva vorbind olandeza.

Acum imi dau seama ca nu am stat nici o clipa sa'mi sistematizez motivele pentru care mi'a placut acolo. Pot spune doar ca am ramas cu un sentiment minunat de acasa, de loc in care mi'as gasi, in sfirsit, linistea. Si mai minunat, si Andreea a ramas cu acelasi sentiment.

Apoi a venit Parisul. Despre Paris nu cred ca se mai pot spune multe. Parisul este cuceritor si respingator in acelasi timp. Este un Bucuresti mai mare si mai frumos, cind vine vorba despre cladiri si parcuri, dar la fel de urit, nesigur si obositor cind vine vorba despre oameni. Iti lasa senzatia aiurea ca cei care traiesc acolo nu il merita.

Cu toate astea, surprinzator, Parisul mi'a rezervat una din cele mai puternice trairi din viata mea. S'a intimplat la Sacre Coeur. Pentru cei care nu stiu, Sacre Coeur a fost construita pe un deal, in cel mai inalt punct al Parisului. Natural, pentru a ajunge la ea, au construit scari care urca dealul, scari care, atita timp cit vremea permite, devin un fel de amfiteatru plin de oameni-spectatori si oameni-artisti. Oameni care cinta impreuna, care danseaza, care se bucura de faptul de a fi impreuna. Si toate astea se intimpla in fata unei biserici.

Ajuns acolo, vazindu'i, am trait cel mai puternic sentiment de ura pe care l'am simtit vreodata. Au inceput sa'mi curga lacrimi de furie si sa tremur. Andreea a ramas blocata neintelegind ce mi'au facut oamenii aia de mi'au trezit o asemenea reactie. Nu, nu erau ei cei pe care ii uram. Ii uram pe comunisti. Ii uram pentru 45 de ani furati, pentru bucuria ucisa, pentru incapacitatea de a mai fi impreuna, pentru linistea distrusa. Am vazut dintr'o data ce puteam fi, cum ne'am fi putut trai viata si i'am urit. Din nou, mi'e greu sa scriu despre tot ce am gindit si simtit atunci. E mult, e personal si e complicat. Dar celor care nu inteleg le pot recomanda sa se duca la Sacre Coeur intr'o zi frumoasa si sa'i priveasca pe cei care se aduna acolo. Sau in fata la Louvre, la Jardins de Tuileries, sprijinit de statuia celor Trei Gratii cu o carte in mina.

Este ucigator, daca esti sensibil la asta, sa constientizezi ca asa ceva este inca imposibil in Romania, chiar daca au trecut 20 de ani de cind i'am dat jos pe cei care ne'au furat curatenia si bucuria.

Eu ii urasc si sper sa stea departe de mine cei care inca mai traiesc. Pentru binele lor.

4 comentarii:

  1. acelasi sentiment l-am trait si eu!
    Si din pacate nu doar cand am vizitat anglia, germania, austria sau alte tari din vest ci si cand am fost in ungaria!!!
    ungurii au trait 40 de ani sub ocupatie sovietica dar comunismul lor si al cehilor si al poloneilor a fost mai persmisiv (mai cu fata umana cum ar zice unii) si si-a lasat cetatenii sa mestesugareasca sau sa cultive si sa vanda in ograda proprie,pe sistem aproape de piata!
    ai nostri au fost mai catolici decat ai lor, mama lor de porci!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mda, si in Ungaria a fost vizibil, dar niciodata pina acum nu m'a lovit atit de puternic.

    Apropos de Cehia, tocmai citeam la Kundera despre perioada de dupa ocuparea Cehiei de catre rusi, moment in care el si alti scriitori au fost interzisi, totalitarismul s'a rigidizat, lucrurile s'au schimbat. Daca ii intrebi, si la ei a fost insuportabil.

    Probabil ca este o problema de perspectiva, sa ai ceva si apoi sa ti se ia si sa ti se refuze pentru, aparent, totdeauna. Kundera a numit asta, din perspectiva lui, moartea romanului (roman, you know, the book). Probabil ca fiecare din noi a trait in perioada aia moartea a ceva. Si inca nu au inviat toate.

    RăspundețiȘtergere
  3. acelasi sentiment l-am avut si eu cand am pasit prima oara in Sacre Coeur mai ales ca era spre inserat si era o slujba la care instant iti dadeau lacrimile de cat de frumos putea suna si de linistea mormantala care era inauntrul catedralei .
    a doua oara cand am fost la catedrala anul acesta nu am mai prin concertul (slujba) dar scarile pline,oameni ,tmosfera placuta nu m-a facut decat sa-mi bag p..a in ea de romanie condusa numai de nenorociti

    RăspundețiȘtergere
  4. Poate parea prosteasca intrebarea, dar nu consider ca este: ceea ce ne-au luat comunistii este lipsa increderii in sine si, apoi, lipsa increderii in aproapele tau - care poate fi ruda, vecin, om pe strada?

    RăspundețiȘtergere