L'homme pense, Dieu rit

Taman am realizat ca plimbarile mele prin strainatate, pe linga faptul ca sint ingineresti, au si o componenta de colindare culturala. Aeroporturile prin care am tot pierdut ore au, fiecare, un coltisor minunat cu carti de prin care m'am tot incapatinat sa ma aprovizionez. Au fost, pe rind, Aldous Huxley, Philip Roth, Norman Mailer si, mai nou, Milan Kundera (recunosc, ultimile trei Kundera nu le'am luat din aeroport ci din Paris si calatoria nu a fost inginereasca ci de vacanta).

Fiecare din plimbarile astea au insemnat o scufundare aproape obsesiva in scrierile unuia din cei de mai sus. I'am citit pina am ajuns la saturatie, pina nu am mai putut sa'i vad in fata ochilor, pina am simtit nevoia sa downloadez un SF usor si sa uit de ei pentru o vreme.

Ultimul pe lista, Kundera. Inca nu imi dau seama daca am ajuns la saturatie. O sa deschid si ultima carte pe care o am si o sa vad atunci.

Dar nu despre asta voiam sa vorbesc ci despre cit de mult mi'a placut Kundera. Nici nu stiu de unde sa incep. Poate de la faptul ca acum, terminind "L'art du roman", am sentimentul ca nu am citit nimic pina acum. De fapt am citit, dar am ramas cu senzatia ca nu am inteles nimic din ceea ce am citit, ca mi'a scapat de fiecare data esentialul. Si am ramas cu intrebarea "de ce nu am citit cartea asta cind aveam 10 ani, inainte de a citi primul meu roman, sa fiu avertizat inca de la inceput in ce ma bag si ce trebuie sa caut?" (primul meu roman - Tarzan, Edgar Rice Burroughs). Cartea a aparut cam in acea perioada.

Apoi este "Jacques et son maitre", prima lui carte scrisa in franceza. Bucuria scriiturii rezulta in bucuria lecturii. Spiritul jucaus al romanului francez initiat de Rablais, dus mai departe de Diderot, pierdut prin timp de scriitori mult prea seriosi preocupati de spleen si viitorul omenirii, recuperat mai tirziu de Kundera.

Au mai fost "Insuportabila usuratate a fiintei" si "La Lenteur".

Citesc si imi vine sa'mi notez citate, ce mai conteaza ca am urit dintotdeauna fisele de lectura si pe cei care dau citate. Apoi imi dau seama ca as transcrie aproape toata cartea si ma abtin. Imi vine sa memorez pasaje si sa le transform in filozofie de viata, oricit de absurd mi se pare sa vezi viata prin ochelarii altuia.

Toate astea nu vor a spune decit faptul ca merita citit Kundera. Nu stiu cum sa o zic mai bine. Merita atit de mult incit as fi fericit sa pot impartasi asta si cu altii. Cine vrea si se descurca sa citeasca in franceza, sa dea un semn.

P.S. Imi cer scuze pentru calitatea deplorabila a acestei postari. Sint mult prea excitat de subiect pentru a mai avea rabdare sa'l scriu cum s'ar cuveni. Luati'l, va rog, ca atare.

P.S.2 Titlul postarii este citat din "L'art du roman" si este esenta romanului, dupa Kundera.