In "The Human Stain" (Philip Roth), Faunia are la un moment dat un monolog interior care justifica titlul cartii, un monolog despre un corb crescut in colivie si apoi eliberat sa se intoarca intre ai lui. Ai lui nu'l mai primesc, era prea alterat de convietuirea cu oamenii, avea "the human stain", dar nici inapoi in colivie nu se mai putea intoarce. Devine in felul asta un fel de fantoma a granitei, un bintuitor intre doua lumi. Si devine metafora a mai tuturor personajelor importante din carte, fiecare cu tipul lui de granita.
Prin extensie, as indrazni sa spun ca se poate vorbi si despre "the politics stain". Nu stiu daca este un fenomen raspindit si pe la altii dar la noi il gasesc cu prisosinta. Exista ceva in lumea noastra politica, ceva la ale carei radacini inca nu am reusit sa ajung, care altereaza grav si vizibil aproape orice om care ajunge sa intre in contact direct cu aceasta lume politica. Nu'i stiu radacinile dar ii pot vedea cu usurinta simptomele.
Probabil cel mai grav simptom este isteria, isterie ce devine apoi cauza a celorlalte derapaje. Lumea politica romaneasca a renuntat definitiv, se pare, la timpul trecut sau, inca si mai rau, la cel viitor. Totul se desfasoara in imediat. Orice declaratie sau act politic este o reactie la ceva ce nu s'a petrecut mai departe de o zi si nu are consistenta pe o perioada mai lunga de o zi. La asta se adauga si ingustimea orizontului considerat in luarea deciziilor. Deciziile nici macar nu mai incearca sa se transforme in viziuni, factorul integrativ se pierde complet, totul este sacrificat in incercarea disperata de a cistiga fiecare batalie chiar si cu riscul de a pierde razboiul. Si toate acestea sint semne de isterie. Atita timp cit reactionezi la anormalitatea punctuala a lumii in care te invirti, avind ca baza decizionala doar istoria din ultimile 24 de ore ale acestei lumi, nu poti reactiona decit anormal si asta indiferent de cit de normal ai fi in restul timpului.
Prima victima a isteriei este dialogul. Daca tot nu ai rabdarea necesara de a privi dincolo de ieri, de ce ai avea rabdarea de a asculta o fraza intreaga sau, mai rau, un paragraf intreg? De ce te'ai mai obosi sa asculti pina la capat pe interlocutor si nu te'ai arunca asupra lui cu vorbele tale, agatindu'te, eventual, de unul dintre ultimele lui cuvinte pentru a lasa impresia ca tu il asculti, de fapt, dar nu'i mai poti tolera aflarea in eroare? Si dialogul devine in acest fel un set de monologuri paralele fara noima si fara finalitate. Si daca un om in starea lui normala, calma si rationala, stie ca poate gresi oricind iar dialogul cu cineva care il critica nu poate decit sa'i fie de folos, in cazul unui om cuprins de isterie critica nu face decit sa'i amplifice starea. Cu atit mai rau cind si criticul este cuprins de aceeasi isterie.
Apoi moare politetea. Nu am mai auzit de mult o discutie intre politicieni sau despre politicieni in care sa nu se faca rabat de la politete. Ba chiar imi dau seama ca nimeni nu'si mai da seama de importanta ei. In pauza oferita de pronuntarea unei formule politicoase, "domnule" sau "dumneavoastra", ai timp sa mai respiri macar o data, sa te reorganizezi, sa mai reflectezi. In plus, e mai greu sa spui, politicos fiind, "Domnule X, dumneavoastra sinteti un prost" pur si simplu pentru ca este ridicol. Dar, respirind inca o data in pauza oferita de politete, ai putea concluziona "Domnule X, ideea pe care dumneavoastra tocmai ati enuntat'o nu este tocmai buna", un mod ideal de a transforma o lupta de mahala intr'un dialog. Pentru ca astfel de lupte sint despre idei iar politetea, fiind despre oamenii din spatele lor, ne'ar ajuta sa nu derapam.
Si toate acestea duc la distrugerea utilitatii si a eficientei actelor politice. Cineva demonstra la un moment dat (Andrei Cornea, cred, sau Andrei Manolescu) ca nu poate exista un contract intre doi diavoli perfecti. Si asta din lipsa dialogului. Ei nu pot comunica pentru ca niciunul dintre ei nu va invata limba celuilalt sau, in situatia in care vorbesc aceeasi limba, niciunul nu va ceda nimic celuilalt pentru a se ajunge la semnarea si respectarea contractului. Cam asa este si cu oamenii nostri politici. Pentru ca ei nu se asculta unul pe altul nici macar atunci cind se hotarasc sa se intilneasca sa ia o decizie comuna. Iar in absenta acestor decizii comune lumea noastra politica se transforma intr'o miscare browniana in care fiecare trage bezmetic incotro il taie pe el capul, miscare ce nu duce nicaieri, nu obtine nimic, nu rezolva nimic.
Pe final, gindindu'ma la citeva personaje care s'au perindat prin politica romaneasca, incep sa ma intreb daca nu cumva e mai bine ca nu reusesc sa se puna in acord pentru ca acordul in sine nu spune nimic despre continutul lui.
"The politics stain"... vor incepe oare sa apara si la noi oameni care sa fie capabili sa se fereasca de o astfel de pata? Sper. Poate intre timp aflu si care ii sint radacinile reale.
duminică, 18 octombrie 2009
sâmbătă, 10 octombrie 2009
Viata ca'n filme
Epuizat de o zi cam friguroasa de tirg handmade ("I love handmade" la Palatul Sutu), m'am retras alaturi de Andreea in dormitor sa adormim la o repriza prelungita de "Two and a half man". Pentru cine nu stie serialul, merita incercat. Dupa vreo 5-6 episoade s'a intimplat minunea, Andreea a adormit de tot iar eu am tras un somn scurt de jumatate de ora.
Decis ca, totusi, ora 11 este un pic prea matinala chiar si dupa o asemenea zi, m'am intors in sufragerie sa mai citesc un blog, sa mai arunc un ochi pe o carte. Si atunci a venit revelatia. Se pare ca in somn mintea mea a continuat sa se uite la serial, televizorul oprit nefiind un impediment demn de bagat in seama. Asa ca am inceput sa citesc bloguri si pareri compilindu'le de parca ar fi fost replici din film. Va spun un lucru cert, viata este cu adevarat interesanta cind toti cei din jur suna a Charlie Harper. Chiar si politicienii.
Va las sa va uitati la 1-2 episoade macar pentru a intelege la ce ma refer.
Decis ca, totusi, ora 11 este un pic prea matinala chiar si dupa o asemenea zi, m'am intors in sufragerie sa mai citesc un blog, sa mai arunc un ochi pe o carte. Si atunci a venit revelatia. Se pare ca in somn mintea mea a continuat sa se uite la serial, televizorul oprit nefiind un impediment demn de bagat in seama. Asa ca am inceput sa citesc bloguri si pareri compilindu'le de parca ar fi fost replici din film. Va spun un lucru cert, viata este cu adevarat interesanta cind toti cei din jur suna a Charlie Harper. Chiar si politicienii.
Va las sa va uitati la 1-2 episoade macar pentru a intelege la ce ma refer.
vineri, 2 octombrie 2009
Beware!!!
Stimati cititori (mai ales bucuresteni),
Pe strazile pe care s'ar putea sa va purtati pasii, masinile, bicicletele, trotinetele, rolele sau jet pack'urile a aparut o noua amenintare. Se cheama Honda CBF125 si va fi condusa, temporar, de mine. Asta pina cind Andreea va lua examenul si o va prelua.
Am crezut ca o sa scriu mai mult da' sint prea excitat de cei 15km facuti deja pe ea si mi se inghesuie gindurile in cap ca masinile la semafor in Bucuresti (apropos de asta, m'am strecurat deja pe linga o coloana de aproape 1km... eeee... altceva e pe motor frate :)). Asa ca o sa va las cu citeva poze, Andreea, eu si motocicleta.
Uiiiiiii..... inca un vis devenit realitate :))
Pe strazile pe care s'ar putea sa va purtati pasii, masinile, bicicletele, trotinetele, rolele sau jet pack'urile a aparut o noua amenintare. Se cheama Honda CBF125 si va fi condusa, temporar, de mine. Asta pina cind Andreea va lua examenul si o va prelua.
Am crezut ca o sa scriu mai mult da' sint prea excitat de cei 15km facuti deja pe ea si mi se inghesuie gindurile in cap ca masinile la semafor in Bucuresti (apropos de asta, m'am strecurat deja pe linga o coloana de aproape 1km... eeee... altceva e pe motor frate :)). Asa ca o sa va las cu citeva poze, Andreea, eu si motocicleta.
Uiiiiiii..... inca un vis devenit realitate :))
miercuri, 30 septembrie 2009
Memorandum pentru presedinte
Curios din fire, am luat acum citeva zile Dilema Veche, cea care a venit impreuna cu ultimul numar din Foreign Policy. Dosarul numarului: "memorandum pentru presedinte". Ceea ce vrea sa spuna ca au cerut citorva minti luminate ale neamului sa faca o lista de obiective marete pentru cel care va deveni presedinte al Romaniei in noiembrie 2009.
Grand project! vorba lui DeGaulle. Mi'a atras atentia din prima si am purces la citirea lui. Si mare mi'a fost dezamagirea. Imi cer scuze, stimabile minti luminate, dar creioanele domniilor voastre au asternut aceleasi banalitati pe care le insira politicienii nostri de ceva ani incoace, in exact acelasi stil. Ca Romania trebuie sa devina o putere la Marea Neagra, ca trebuie sa ne imbunatatim relatiile cu Moldova, ca ne trebuie mai multe autostrazi si trebuie, evident, sa facem ceva si cu Dunarea, ca e nasol cu Gazprom si Rusia in coaste.
Ok, de acord, sint idei importante, de luat in seama. Dar... nu neluarea lor in seama este problema noastra ci luarea ineficienta, nepotrivita, superficiala, demagogica. Mi'ar fi placut sa citesc la cineva ceva de genul: studiu de fezabilitate, invitat investitori straini (lista cu cei deja contactati sau usor contactabili/interesati), impact asupra aspectului X, plan de bataie. Mi'ar fi placut sa vad ceva concret, o propunere la obiect, o idee atit de fascinanta incit sa care dupa ea si investitori si public.
Sa va dau un exemplu de proiect in care Europa este pe punctul de a investi. Mult si pe termen foarte lung. Europa va acoperi 0.1% din desertul Sahara cu panouri solare care, in principiu, vor putea livra 100% din consumul actual de energie electrica al Comunitatii Europene. Alaturi de energie electrica, respectiva zona va crea umiditate, culturi, paduri, va imbunatati nivelul de trai al celor din tarile care vor gazdui proiectul, va ajuta direct la reducerea cantitatii de dioxid de carbon din atmosfera. Asta, stimabililor, este un proiect, o propunere. Cel care a venit cu ideea a avut intr'adevar viziune.
As vrea sa vad un studiu, unul serios, despre impactul a 2 autostrazi paralele care sa uneasca vestul Romaniei de Marea Neagra. Impact la nivel european, nu doar asupra masinilor noastre sau ale turistilor. Si cu studiul asta sa se duca domniile lor politicienii la coana Europa si la Nokia, Opel, Mercedes, Aprilia si la cine mai vor ei si sa le propuna un business. Sa le prezinte avantajele si sa ii convinga sa investeasca.
As vrea sa citesc despre cineva care chiar se opreste 1 an din orice altceva si e platit sa caute ce avem noi cu adevarat de oferit. Si sa faca un plan ca de mers la banca cu el pentru un imprumut. Nu mai vreau sa vad parerea unor oameni care s'au gindit 2 ore, la cerere, la un subiect, au aruncat 1000 de caractere in Word, si'au luat banii pentru colaborare si au plecat mai departe. Vorbe, vorbe! Nu ne'am saturat, oare, de vorbe?
Grand project! vorba lui DeGaulle. Mi'a atras atentia din prima si am purces la citirea lui. Si mare mi'a fost dezamagirea. Imi cer scuze, stimabile minti luminate, dar creioanele domniilor voastre au asternut aceleasi banalitati pe care le insira politicienii nostri de ceva ani incoace, in exact acelasi stil. Ca Romania trebuie sa devina o putere la Marea Neagra, ca trebuie sa ne imbunatatim relatiile cu Moldova, ca ne trebuie mai multe autostrazi si trebuie, evident, sa facem ceva si cu Dunarea, ca e nasol cu Gazprom si Rusia in coaste.
Ok, de acord, sint idei importante, de luat in seama. Dar... nu neluarea lor in seama este problema noastra ci luarea ineficienta, nepotrivita, superficiala, demagogica. Mi'ar fi placut sa citesc la cineva ceva de genul: studiu de fezabilitate, invitat investitori straini (lista cu cei deja contactati sau usor contactabili/interesati), impact asupra aspectului X, plan de bataie. Mi'ar fi placut sa vad ceva concret, o propunere la obiect, o idee atit de fascinanta incit sa care dupa ea si investitori si public.
Sa va dau un exemplu de proiect in care Europa este pe punctul de a investi. Mult si pe termen foarte lung. Europa va acoperi 0.1% din desertul Sahara cu panouri solare care, in principiu, vor putea livra 100% din consumul actual de energie electrica al Comunitatii Europene. Alaturi de energie electrica, respectiva zona va crea umiditate, culturi, paduri, va imbunatati nivelul de trai al celor din tarile care vor gazdui proiectul, va ajuta direct la reducerea cantitatii de dioxid de carbon din atmosfera. Asta, stimabililor, este un proiect, o propunere. Cel care a venit cu ideea a avut intr'adevar viziune.
As vrea sa vad un studiu, unul serios, despre impactul a 2 autostrazi paralele care sa uneasca vestul Romaniei de Marea Neagra. Impact la nivel european, nu doar asupra masinilor noastre sau ale turistilor. Si cu studiul asta sa se duca domniile lor politicienii la coana Europa si la Nokia, Opel, Mercedes, Aprilia si la cine mai vor ei si sa le propuna un business. Sa le prezinte avantajele si sa ii convinga sa investeasca.
As vrea sa citesc despre cineva care chiar se opreste 1 an din orice altceva si e platit sa caute ce avem noi cu adevarat de oferit. Si sa faca un plan ca de mers la banca cu el pentru un imprumut. Nu mai vreau sa vad parerea unor oameni care s'au gindit 2 ore, la cerere, la un subiect, au aruncat 1000 de caractere in Word, si'au luat banii pentru colaborare si au plecat mai departe. Vorbe, vorbe! Nu ne'am saturat, oare, de vorbe?
luni, 28 septembrie 2009
Usurel cu... politica pe Jepii Mari
Asaaaaa... ne'am intors din micul concediu. Nu o sa dau detalii eu, poze si povesti gasiti la Andreea. Eu voiam sa va povestesc despre o mica surpriza pe care am avut'o pe Jepii Mari, in coborire.
Cum ne dadeam noi ultimele resurse de energie la coborire prin pustietate si ne miram ca nu vedem tipenie de om, ne aparu in fata un... politician. Nu dau numele omului, becher, persoana importanta (acu' ceva ani, acum s'a tras mai in spate) ca sa nu'l pindeasca gazetele de scandal la poalele Bucegilor si sa'i stric drumetiile solitare. L'am recunoscut imediat si m'am trezit dindu'i binete si intrind in vorba cu el. Andreea, inteleapta ca de obicei, m'a lasat sa ma fac de panarama de unul singur.
Acu', de la intilnirea respectiva, ma tot gindesc la reactiile pe care le'am avut. Vocea, in primul rind, era ca a unui adolescent excitat ca s'a intilnit cu profesorul de romana, in week'end, la discoteca. "Ete mah, si asta are bucurii d'astea mundane ca si noi!". Apoi m'am apucat sa indrug banalitati si sa fac poante de autobaza. In fine, m'am prins la timp ca trebuie sa ma opresc, i'am urat omului drum bun si am avut macar prezenta de spirit sa nu incerc sa'i string electoral mina.
Omul a fost mai mult decit decent, mi'a acceptat tirada amabil-distant (oare citi tembeli ca mine o fi intilnit la viata lui?) si a raspuns neutru. Nimic arogant, ceea ce a mai adaugat citeva bile albe la parerea buna pe care o aveam deja despre el. Asta si conditia fizica impecabila de care dadea dovada, impresionanta pentru virsta lui (as vrea sa am acelasi tonus si eu la 63 de ani).
Dar nu pentru ca sa'mi fac autocritica m'am apucat de scris postul asta ci pentru ca ma tot zgiriie pe creier 2 intrebari:
1. In asemenea hal s'au rupt politicienii de noi, ceilalti, incit am ajuns sa fim socati atunci cind ii intilnim in situatii, de altfel, absolut normale? Si nu e trist daca e asa?
2. In asemenea hal am ajuns noi, ceilalti, incit intilnirea cu un politician sa ne faca sa ne fisticim, sa devenim adolescentini si sa cedam presiunii momentului? (sau poate numai mie mi s'a intimplat, sau poate numai cu unii politicieni)
Ma rog! O sa ma mai roada un timp problema. In special ridicolul comportamentului meu. Daca ajunge pe aici, foarte improbabil, il rog sa'mi ierte stingacia.
Si, in loc de incheiere,
Stimate domn, tot respectul!
Cum ne dadeam noi ultimele resurse de energie la coborire prin pustietate si ne miram ca nu vedem tipenie de om, ne aparu in fata un... politician. Nu dau numele omului, becher, persoana importanta (acu' ceva ani, acum s'a tras mai in spate) ca sa nu'l pindeasca gazetele de scandal la poalele Bucegilor si sa'i stric drumetiile solitare. L'am recunoscut imediat si m'am trezit dindu'i binete si intrind in vorba cu el. Andreea, inteleapta ca de obicei, m'a lasat sa ma fac de panarama de unul singur.
Acu', de la intilnirea respectiva, ma tot gindesc la reactiile pe care le'am avut. Vocea, in primul rind, era ca a unui adolescent excitat ca s'a intilnit cu profesorul de romana, in week'end, la discoteca. "Ete mah, si asta are bucurii d'astea mundane ca si noi!". Apoi m'am apucat sa indrug banalitati si sa fac poante de autobaza. In fine, m'am prins la timp ca trebuie sa ma opresc, i'am urat omului drum bun si am avut macar prezenta de spirit sa nu incerc sa'i string electoral mina.
Omul a fost mai mult decit decent, mi'a acceptat tirada amabil-distant (oare citi tembeli ca mine o fi intilnit la viata lui?) si a raspuns neutru. Nimic arogant, ceea ce a mai adaugat citeva bile albe la parerea buna pe care o aveam deja despre el. Asta si conditia fizica impecabila de care dadea dovada, impresionanta pentru virsta lui (as vrea sa am acelasi tonus si eu la 63 de ani).
Dar nu pentru ca sa'mi fac autocritica m'am apucat de scris postul asta ci pentru ca ma tot zgiriie pe creier 2 intrebari:
1. In asemenea hal s'au rupt politicienii de noi, ceilalti, incit am ajuns sa fim socati atunci cind ii intilnim in situatii, de altfel, absolut normale? Si nu e trist daca e asa?
2. In asemenea hal am ajuns noi, ceilalti, incit intilnirea cu un politician sa ne faca sa ne fisticim, sa devenim adolescentini si sa cedam presiunii momentului? (sau poate numai mie mi s'a intimplat, sau poate numai cu unii politicieni)
Ma rog! O sa ma mai roada un timp problema. In special ridicolul comportamentului meu. Daca ajunge pe aici, foarte improbabil, il rog sa'mi ierte stingacia.
Si, in loc de incheiere,
Stimate domn, tot respectul!
miercuri, 23 septembrie 2009
Archery
Acum multi ani am avut un vis. El s'a implinit, in sfirsit, acum citeva luni cind am descoperit ca s'a deschis si in Bucuresti celebrul "supermarket" de materiale sportive pentru incepatori, Decathlon. Asa ca am intrat si eu in posesia mult doritului long-bow. Motivatiile visului meu sint multiple, de la eleganta intrinseca arcasului pina la arta arcului din cultura japoneza, trecind prin istoriile inchipuite ale lui Tolkien.
Arcul este o arma pretentioasa. Legala, atita timp cit stai cuminte si o folosesti intr'un cadru absolut sigur, mortala in caz de accident sau rea intentie. Din fericire, visul meu a avut parte de implinire in cadrul de poveste al gradinii din spatele casei de la Bod a parintilor mei. Cu putina grija, singurele rani pot fi cauzate citorva tufe de liliac, unor melci razleti, ierbii si, inevitabil, degetelor si antebratului sting al arcasului.
Prima oara m'am ales cu un aratator de mina dreapta umflat pina la inutilizare. M'a lasat in vreo 2 zile dar m'am desteptat si i'am cumparat protectie. A doua oara m'am ales doar cu o vinataie pe antebratul sting de la o prea drastica intilnire intre el si coarda arcului intr'un moment in care am facut'o pe viteazul si am renuntat la protectie. Evident, m'am invatat minte. O constanta a fost umflatura aratatorului sting cu care am sustinut sageata din motiv de rupere a sustinatorului "oficial" si neinlocuire din lipsa de piese de schimb. Azi a fost remediata si problema asta.
Iata si citeva fotografii cu diversele faze ale tragerii cu arcul la tinta:
1. Pregatirea arcului (destul de anevoioasa cu manusa de protectie in mina, dar nu o mai scot nici mort dupa ultima experienta)
2. Tintirea (am o vaga banuiala ca pozitia nu este cea mai corecta cu putinta, mai studiem)
3. Eliberarea sagetii (asta e partea cu cel mai mare potential dureros pentru arcas, degetele, bratul, abdomenul celor mai rotunjori si chiar obrazul drept fiind in pericol)
4. Drumul spre tinta (probabil partea cea mai neplacuta a intregului exercitiu. Incepi sa intelegi la ce sint buni copiii de mingi la tenis sau utilitatea de a avea vreo 200 de sageti in tolba. Singura compensatie este punctul urmator :))
5. Rezultatul (Aici sint multe de comentat. Intr'o prima faza, fiind abia la a doua sedinta de tragere, cea mai mare bucurie este sa infigi toate sagetile pe undeva prin tinta, nu prea conteaza unde. Asta pentru ca, desi lipseste dovada, fiecare sageata care nu atinge tinta se transforma, in ciuda covorului vechi pus pe post de paravan, intr'un motiv de jucat de'a v'ati ascunselea cu sagetile prin iarba din spate. Si, credeti'ma, nu sint usor de detectat, sneaky little bastards, cu penajul lor albastru-galben, prin jungla de la ai mei din gradina. Scorul nu imi este deloc favorabil, am lasat cite una pentru gasit la iarna dupa fiecare sedinta. Covorul? Aiurea! Viteza este asa de mare incit sageata trece, cu fulgi si pene cu tot, prin el si aterizeaza pe unde ii convine ei. In cazul de mai jos, 4 in tinta, 3 de cautat)
6. Incalzirea (Inevitabil, desi afara erau vreo 15 grade cu tot soarele, dupa citeva runde de tras, alergat dupa sageti, cautat, te incingi de parca ai sta pe plaja in miez de august)
Una peste alta, desi cam scump si cam greu de practicat cind te taie cheful (in afara cazului in care detii o astfel de curte), e un sport incredibil de satisfacator. Te dor degetele, te dor bratele, te dor umerii, te umpli de zgirieturi si de spume de la cautat sageti, dar iti poate asigura 2 ore de destindere totala. Si o pace pe care putine alte sporturi le pot oferi.
Reiau totusi un avertisment, necesita conditii de siguranta maxima si multa atentie si seriozitate. Arcul meu, unul relativ slab, bate pina la 160 de metri cu tragere in bolta si pina pe la 60-80 de metri in linie dreapta iar forta de strapungere este incredibila. Am trecut si jumatate de sageata prin tinta pe care o am, tinta care are o densitate de vreo 3 ori mai mare decit a corpului uman. Arcuri mult mai puternice, cele cu scripeti (compozit), pot trage pina la 1500 de metri in bolta si pina pe la 450 in linie dreapta.
Arcul este o arma pretentioasa. Legala, atita timp cit stai cuminte si o folosesti intr'un cadru absolut sigur, mortala in caz de accident sau rea intentie. Din fericire, visul meu a avut parte de implinire in cadrul de poveste al gradinii din spatele casei de la Bod a parintilor mei. Cu putina grija, singurele rani pot fi cauzate citorva tufe de liliac, unor melci razleti, ierbii si, inevitabil, degetelor si antebratului sting al arcasului.
Prima oara m'am ales cu un aratator de mina dreapta umflat pina la inutilizare. M'a lasat in vreo 2 zile dar m'am desteptat si i'am cumparat protectie. A doua oara m'am ales doar cu o vinataie pe antebratul sting de la o prea drastica intilnire intre el si coarda arcului intr'un moment in care am facut'o pe viteazul si am renuntat la protectie. Evident, m'am invatat minte. O constanta a fost umflatura aratatorului sting cu care am sustinut sageata din motiv de rupere a sustinatorului "oficial" si neinlocuire din lipsa de piese de schimb. Azi a fost remediata si problema asta.
Iata si citeva fotografii cu diversele faze ale tragerii cu arcul la tinta:
1. Pregatirea arcului (destul de anevoioasa cu manusa de protectie in mina, dar nu o mai scot nici mort dupa ultima experienta)
2. Tintirea (am o vaga banuiala ca pozitia nu este cea mai corecta cu putinta, mai studiem)
3. Eliberarea sagetii (asta e partea cu cel mai mare potential dureros pentru arcas, degetele, bratul, abdomenul celor mai rotunjori si chiar obrazul drept fiind in pericol)
4. Drumul spre tinta (probabil partea cea mai neplacuta a intregului exercitiu. Incepi sa intelegi la ce sint buni copiii de mingi la tenis sau utilitatea de a avea vreo 200 de sageti in tolba. Singura compensatie este punctul urmator :))
5. Rezultatul (Aici sint multe de comentat. Intr'o prima faza, fiind abia la a doua sedinta de tragere, cea mai mare bucurie este sa infigi toate sagetile pe undeva prin tinta, nu prea conteaza unde. Asta pentru ca, desi lipseste dovada, fiecare sageata care nu atinge tinta se transforma, in ciuda covorului vechi pus pe post de paravan, intr'un motiv de jucat de'a v'ati ascunselea cu sagetile prin iarba din spate. Si, credeti'ma, nu sint usor de detectat, sneaky little bastards, cu penajul lor albastru-galben, prin jungla de la ai mei din gradina. Scorul nu imi este deloc favorabil, am lasat cite una pentru gasit la iarna dupa fiecare sedinta. Covorul? Aiurea! Viteza este asa de mare incit sageata trece, cu fulgi si pene cu tot, prin el si aterizeaza pe unde ii convine ei. In cazul de mai jos, 4 in tinta, 3 de cautat)
6. Incalzirea (Inevitabil, desi afara erau vreo 15 grade cu tot soarele, dupa citeva runde de tras, alergat dupa sageti, cautat, te incingi de parca ai sta pe plaja in miez de august)
Una peste alta, desi cam scump si cam greu de practicat cind te taie cheful (in afara cazului in care detii o astfel de curte), e un sport incredibil de satisfacator. Te dor degetele, te dor bratele, te dor umerii, te umpli de zgirieturi si de spume de la cautat sageti, dar iti poate asigura 2 ore de destindere totala. Si o pace pe care putine alte sporturi le pot oferi.Reiau totusi un avertisment, necesita conditii de siguranta maxima si multa atentie si seriozitate. Arcul meu, unul relativ slab, bate pina la 160 de metri cu tragere in bolta si pina pe la 60-80 de metri in linie dreapta iar forta de strapungere este incredibila. Am trecut si jumatate de sageata prin tinta pe care o am, tinta care are o densitate de vreo 3 ori mai mare decit a corpului uman. Arcuri mult mai puternice, cele cu scripeti (compozit), pot trage pina la 1500 de metri in bolta si pina pe la 450 in linie dreapta.
Egipt - aventuri, curiozitati, hohote de ris
De data asta nu am mai avut prea multe aventuri care sa merite sa fie povestite. Poate data viitoare, curind. Am descoperit, in schimb, ca am pe clanta de la usa eternul carton cu mesaje catre personalul hotelului. Nici macar nu'mi vine sa comentez, va las sa va hohotiti fiecare in parte pe ce vi s'o parea amuzant.
Scuze pentru calitatea imaginilor, nu am avut decit telefonul la dispozitie.
Scuze pentru calitatea imaginilor, nu am avut decit telefonul la dispozitie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
