luni, 31 august 2009

Contact

Am vazut zilele trecute postarea unui inveterat al SFului despre o eventuala intilnire cu o specie inteligenta extraterestra si mi'am adus aminte de o mai veche si mare nedumerire pe care o am.

De ani de zile urmaresc un fenomen interesant. Exista multe curente, de la UFOfili la practicanti de ritualuri samanice, diferite pina la pozitionarea la extreme prin conceptia lor despre lume (pina la urma si religiile majore se incadreaza destul de bine in model), dar care au un punct comun. Surpriza, frumusetea, adevarata cunoastere nu sint aici, nu sint in paradigma in care existam acum. Ele sint in alta parte, intr'o lume mai larga pe care acum doar o intuim, o ghicim si o privim frustrati de pe margine asteptind cu nerabdare sa ne devina disponibila.

Toate aceste curente definesc un punct de schimbare, o intimplare, mai mult sau mai putin controlabila, care ne va deschide brusc ochii. Pentru UFOfili este intilnirea cu extraterestrii cei inteligenti, neaparat mai batrini cu citeva milioane de ani ca noi, care vin sa ne spuna cum este de fapt universul. Pentru diversele grupuri spirituale este deschiderea unui nou simt cu care sa percepem realitatea, eliberarea, izbavirea, Raiul si Nirvana, locul in care ajungem sa cunoastem ceea ce e adevarat.

Acum, eu am 3 probleme cu genul asta de atitudine. De fapt cred ca sint 4, dar mai vedem noi pe drum.

Prima problema este faptul ca o astfel de pozitie sugereaza faptul ca am ajuns sa cunoastem tot ceea ce poate fi cunoscut in lumea asta, cu simturile astea, cu capacitatile astea. Lumea nu ne mai incape, ne plictiseste, vrem mai mult. Eu cred ca asta ascunde mai degraba incapacitatea de a intelege ceea ce poate fi acum inteles si speranta, dupa mine nejustificata, ca atunci cind universul se va largi brusc voi avea mai multe sanse sa inteleg. Nu pot sa nu ma gindesc la faptul ca foarte putini oameni inteleg cite ceva din fizica, de exemplu. Care si ea este un model simplificat. La fel cum nu pot evita sa constat ca stim prea putin despre ceea ce desparte fizicul si chimicul de viu. Ce este in plus in acea aglomerare de quarci/fotoni/electroni/protoni/neutroni/atomi/molecule care face o zeama mendeleeviana sa se ordoneze si sa inceapa sa se comporte structurat negind incapatinat acea constatare a fizicienilor cum ca entropia nu se poate afla decit in crestere?

Bun, si daca stim atit de putin despre ceea ce este sub nasul nostru de ce ne aruncam sa cautam si mai multe necunoscute. Sau e lenea ceea ce ne indeamna spre aceasta pozitie? Speranta ca va veni cineva sa ne dea raspunsurile? Si cu asta am ajuns la a doua problema. Daca nu ne indreptam singuri spre aceste raspunsuri, oare le vom putea si intelege cind vor veni din exterior? Poti explica unui cimpanzeu, oricit de binevoitor ai fi, care sint principiile de functionare ale unui calculator? Exista oricind si varianta ca diferenta intre lumea noastra si cea cautata sa nu fie atit de mare, sa o putem intelege usor, sa fie o mica chichita care noua ne'a scapat si care face lucruri noi si minunate posibile. Dar, in cazul asta, imbogatirea nu ne va fi prea mare, universul cel nou si abia putin extins nu ne va incapea din nou si vom cauta si mai mult. Imi place, din perspectiva asta, un lucru care se regaseste in majoritatea practicilor spirituale (inclusiv in dogma religiilor majore): raspunsul este deja in tine, acolo trebuie sa'l cauti. Este un indemn frumos de a beneficia cit mai mult de ceea ce deja esti, in universul in care esti, cu simturile si capacitatile de analiza pe care deja le ai. Iar cunoasterea nu poate fi desprinsa de drumul spre ea.

A treia problema, care este probabil si cea mai mare, este nevoia de disociere totala intre lumea actuala si cea ce se va revela (distanta este o idee mai mica la UFOfili, dar nu chiar asa de mica). Lumea "cealalta" nu o mai include si pe asta, ea este total diferita. De cea actuala poti chiar uita. Ori, asa am eu idei preconcepute, din toate observatiile pe care le'am facut, din toate lecturile de pina acum, rezulta o concluzie care pare a fi foarte solida: lumile mai simple tind sa fie incluse in lumi ceva mai complicate care tind sa fie incluse in lumi si mai complicate si asa mai departe. Iar fiecare lume mai complexa o contine pe cea simpla ca si caz particular al ei. Legitatile lumii mai complexe nu sint identice, dar sint similare celei mai simple. Exista o coerenta, nu mereu evidenta, a universului, exista un motiv pentru care si un orb se loveste de perete chiar daca nu il vede, chiar daca nu i'a povestit nimeni niciodata nimic despre pereti, chiar daca e orb din nastere. De aceea cred ca o alta lume, pe orice cale ne'ar fi ea revelata, o va contine pe a noastra, va "semana" cu a noastra. Va fi doar mai bogata, nu diferita.

Iar a patra problema, iata ca am gasit'o si pe asta, este cea a pasivitatii. Odata decisi ca exista o lume mai buna, multi din cei pe care i'am cunoscut eu au renuntat sa mai cunoasca lumea in care traiesc acum. Cu eforturi minime sau inventind absurde ritualuri de trecere, incercind sa ghiceasca ceea ce nu poate fi ghicit, il asteapta pe Godot.

Oameni buni, lumea in care traim este infinit mai bogata decit stim despre ea ca este. Nu este nevoie de o a 4a dimensiune pentru a avea ce cunoaste. Nu este nevoie de Nirvana pentru a ne simti sufletul coplesit. Nu este nevoie de entitati supraveghetoare pentru a nu ne omori intre noi. Avem umanitate, avem muzica, avem dragoste, avem universul asta imens despre care nu stim inca mare lucru, avem omul despre care stim inca si mai putine, avem emotii si ratiune, legi, simt estetic, simtul umorului, simtul ridicolului. Ce de dimensiuni la indemina si insuficient explorate!!!

Prin asta nu vreau sa spun ca nu cred ca exista si o alta lume dincolo de ceea ce stim si putem sti cu ceea ce sintem acum. Poate ca miine or sa vina extraterestrii, poate ca poimiine ma intilnesc cu Buddha si imi povesteste cum e in Nirvana. Dar nu despre asta e vorba.

2 comentarii: