marți, 7 iulie 2009

Cartile care ne definesc

Scriam acum ceva timp despre felul in care m'a influentat Space Beagle a lui Van Vogt. De atunci ma tot gindesc la cartile din viata mea, despre ceea ce au adus ele in mine si despre ceea ce au furat ele de la mine.

Intimplarea, chiar o fi intimplare?, face ca in mijlocul meditatiei pe tema asta sa fi citit "Memoria vegetala" a lui Umberto Eco. Iata un citat frumos pe tema asta:

"Chiar daca stim ca adesea gresesc, le luam mereu in serios. Le cerem sa ne dea mai multa memorie decit ne permitem sa acumulam in viata noastra cea scurta. Nu ne dam seama, dar bogatia noastra in comparatie cu un analfabet (sau in comparatie cu un alfabetizat care nu citeste) consta in aceea ca el traieste si va trai numai viata sa, in timp ce noi am trait nenumarate vieti. [...] Cu ajutorul memoriei vegetale a cartii ne putem aminti, pe linga jocurile copilariei noastre, si pe cele ale lui Proust, pe linga visurile adolescentei noastre, si pe acelea ale lui Jim in cautarea Insulei Comori, si tragem invataminte nu numai din propriile greseli, ci si din acelea ale lui Pinocchio sau ale lui Hannibal la Capua".

Cartile mele m'au facut, intr'adevar mai bogat. Nu doar am invatat ceva nou sau un alt mod de a privi lucrurile, nu doar mi'am asezat sistemul de valori pe argumente mai solide decit mi'as fi putut construi de unul singur, nu doar m'am simtit confirmat sau, din contra, fortat sa ma revizuiesc. In plus, am avut in fata ochilor sute de modele de drumuri in viata, sute de roluri pe care le poti juca in viata, roluri din care poti sa alegi sau sa'ti construiesti din bucatele un Frankenstein propriu.

Si sute, mii de ore de bucurie pura, de frumusete de dragul frumusetii, de vraja si de vis.

De la Dumas, Zevaco si Feval am invatat despre prietenie si cavalerism, despre eroism si sacrificiu de sine. De la Hesse am invatat despre fascinatia turnului de fildes si despre lumea academica ideala, despre lupta cu lupul din tine, despre femeia compusa si eterna lupta dintre Dyonisos si Apollo. Papini m'a facut sa'mi doresc cunoasterea totala si m'a invatat despre riscurile ei.

Au venit apoi scriitorii SF, cu lumile lor ciudate dar vorbind, cu totii, despre adincimi prea putin sondate ale lumii reale. Herbert, Van Vogt, Zelazny... cita bogatie, cita imaginatie si, mai ales, cit de adinca intelegere a naturii umane. Am invatat prin ei sa'mi intorc privirea si spre in exterior, sa imbratisez umanitatea cu bunele si relele ei si sa inteleg ca este mai putin haotica decit pare si ca, furat de fascinatia descoperirii legilor dupa care se misca, devine mai suportabil sa traiesti in mijlocul ei.

Inevitabil, sint nedrept cu multi. Multi ar trebui sa fie pusi aici. Saul Bellow, Umberto Eco, Italo Calvino, Milan Kundera, Philip Roth, Salman Rushdie, Corneille, Hugo, Oscar Wilde, Saki, Lord Byron, Blake, Huxley... lista este enorma, spre marea mea bucurie, lista oamenilor care au facut ceva ce a schimbat viata unui personaj marunt pe care nici macar nu si l'au imaginat vreodata, nu si'au pus problema ca el o sa apara, matricea dupa care a fost turnat el cindva in viitor nici macar nu era posibil de intuit la acea vreme.

Oscar Wilde spunea in Portret ca atunci cind influentezi pe cineva, acesta inceteaza sa'si mai traiasca propria viata, el te traieste pe tine, devine o extensie a ta. In context, aceasta suna destul de rau. Privind in spate, cu toate amprentele acestea gigantice pe mine, cred ca nu a iesit ceva foarte rau. Ba tind sa cred ca a iesit atit de bine incit pot sa le spun "Va multumesc! Si sper sa lasati in continuare amprente."

10 comentarii:

  1. Space Beagle cu nexialism (sau un termen pe acolo pe undeva). Sper ca imi amintesc bine si vorbim de aceiasi carte. Frumoasa calatorie.
    Eu nu mi-am facut analiza despre ce si cum m-a influentat ce am citit. Dar cum la fel cum uraganul poate fi pornit de zborul unui fluture la fel si un paragraf dintr-o carte. De care nu-ti mai aduci aminte. Nimeni nu priveste fluturii ca pornind uragane :).

    RăspundețiȘtergere
  2. @ComBo - Da, nexialismul e din Space Beagle.

    Iar in legatura cu fluturii-paragrafe, nu pot sa spun decit ca pe cit inviti mai multi in casa ta, cu atit e mai probabil sa pornesti un uragan. :)

    Pe de alta parte, eu sint mai degraba adeptul dezvoltarii structurate, al constructiei si mai putin al revelatiei intimplatoare. Revelatia o pastrez pentru alte domenii.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pentru mine cartile sunt mai mult distractie decat studiu. De asta am citit Cavalerii de Ioan Dan de vreo 40 de ori. E ca un sprit cu prietenii. Sau Vraciul scrisa de un polonez caruia nu-i tin minte numele. Sau 5 ani la Auschwitz scrisa de un var de-al primului polonez :). De altele imi aduc aminte cu placere dar parca nu ne mai trage ata la alte discutii. Poate vrem sa ne ramana amintirea de cand eram eu copil noaptea pe prispa la tataia.
    Alti autori ii descopar acum. Vintila Corbu imi vine in minte acum. Imi vine nu stiu cum sa citesc ceva pentru ca trebuie sau "e bine".

    RăspundețiȘtergere
  4. @ComBo Taman de'aia am scris "cartile care ne definesc". Sensul este, cumva, dublu. Pe de o parte pentru ca ele ne'au format. Pe de alta parte pentru ca bibliografia noastra ne reflecta pe noi ca oameni.

    Trebuie sa recunosc ca am citit si carti "obligatorii" (si nu ma refer aici la lecturile obligatorii din scoala). Unele (Parfumul lui Suskind, de exemplu, sau teatrul lui Shakespeare) mi'au devenit la fel de dragi cum imi sint si cele alese "liber". De cele mai multe ori au fost lecturi inutile si nu prea au fost finalizate.

    Ca cititor inrait, evident subscriu la opinia lui Eco din pasajul citat. A citi "e bine". Pe de alta parte, fiecare cu drumul lui (desi cred ca ai gasi mai multa satisfactie si intelepciune citind o carte buna decit citindu'mi mie nebuniile de pe blog :) ).

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt de acord cu: bibliografia noastră ne reflectă pe noi ca oameni.
    De câte ori n-am spus: mamăă, în cartea aia scrie despre mine! Şi cred că de mai multe ori, mi-a fost chiar ciudă că am citit ceva ce gândisem şi eu. Ne apropiem de cărţile în care ne găsim, care ne provoacă, ne îmbogăţesc, ne liniştesc, ne hrănesc, ne oferă cea mai sinceră prietenie. Păstrez şi acum în faţa unei cărţi, senzaţia aia din copilărie: atingeam uşor cu palmele, coperta vreunei cărţi pe care mi-o dorisem şi o căpătam, aşa cum ating un prieten vechi, ca să-mi simtă apropierea tăcută, dar bucuroasă.

    Un lucru e cert, între mine şi cărţi, e pur şi simplu, dragoste. Pentru tot ce reprezintă şi pentru tot ce au adus în mine, de când mă ştiu cu ele. Sunt atât de multe, încât acum nu dau niciun titlu, ca să nu neîndreptăţesc pe vreuna dintre ele. Nu ştiu ce cred ele despre mine, dar sigur intuiesc ele că n-o să mă satur niciodată.

    RăspundețiȘtergere
  6. frumos articol. cartile-mi sunt prieteni, imi place sa fur cat de mult pot din acestea, sa vad surse de intelepciune, mai tot timpu gasesc dar se mai intampla sa o inventez acolo unde nu e. important e ca da rezultate cateodata

    RăspundețiȘtergere
  7. In mod ciudat, nu ma mai regasesc de ceva timp in personajele cartilor pe care le citesc. Si nici nu am mai citit in prea multe locuri lucruri la care sa ma fi gindit si eu.

    Dar asta nu inseamna ca nu imi plac. Incep sa cred ca treaba asta cu rezonanta este overrated :) Sau am invatat intre timp sa ma ascund mai bine. Probabil acum pot citi linistit De Sade fara a mai trece prin rusinea ca ma recunosc in vreun personaj :D

    RăspundețiȘtergere
  8. :)) Nu-mi vine sa cred,e pr prima oara cand intru pe blog si vad un articol similar cu ce am scris si eu :) doar ca eu numesc "afterglow acest "influentat", pentru ca senzatiile lasate de cititul unei carti sunt in unele cazuri inca vii si dupa 5 ani de cand le-am citit!:)

    RăspundețiȘtergere
  9. Cred ca afterglow'ul dureaza mai mult decit 5 ani in cazul cartilor mele esentiale. Nu as putea spune ca ma mai intreb, constient, ce'ar face D'Artagnan in situatia asta, dar sint destul de sigur ca aleg sa fac ceea ce am proiectat eu acum mult timp ca ar face D'Artagnan.

    Si inca mai traiesc uneori acea stare de pace totala de la sfirsitul Sidhartei lui Hesse, cind am inchis incet cartea si am adormit cel mai profund si mai linistitor somn al meu.

    1morning, o sa trec pe la tine sa vad ce scriai si tu pe tema asta :)

    RăspundețiȘtergere