vineri, 22 mai 2009

Egipt

Inca o tara, inca o lume, inca o cultura. Damietta, Egipt.

Ma tot intreb de ceva timp de ce, in majoritatea locurilor prin care am ajuns nu ma simt in largul meu. Ceva din atmosfera locului ma face sa ma trag in spate si sa nu incerc tot ceea ce as putea incerca. Evident, pierd multe in felul asta.

Ma simt aici asa cum imi imaginez ca s'ar simti un francez la Chitila. Locul nu e lipsit de farmec dar nu suficient cit sa ma faca sa o apuc pe unde vad cu ochii. Oamenii par in regula, dar ceva din felul in care sint, se poarta, amenintarea din tonul necunoscut al vocilor, absenta unui companion ma fac sa privesc orice mica plimbare ca pe o mica aventura cu final potential nefericit.

In plus, nu stiu "ce se face si ce nu". Acum vreo 2 zile stateam de vorba cu o americanca in Cairo, la restaurant. O analizam si mi'am dat seama ca se purta ca la ea acasa. Nu ca ar fi fost familiarizata cu locul, doar ca se purta de parca ar fi fost in New York, intr'un restaurant mai exotic. Putin circumspecta cu mincarea si obiceiurile ospatarilor, dar atit. Mi'am dat seama ca nu vede cu aceiasi ochi lumea asta. De fapt, in afara de exotismul strazii, al piramidelor, al palmierilor si Nilului, nu cred ca mai vedea mare lucru. Probabil o ajuta si faptul ca era impreuna cu un grup mai mare.

Dar nu pot ocoli o intrebare evidenta: sint eu de vina sau orice om atent la ceea ce se intimpla in jur simte aceleasi lucruri cind este singur in astfel de conditii? Ar fi interesant de aflat si alte opinii.

4 comentarii:

  1. Buna dimineata.

    Nu rata data viitoare - 25.06.2009, Observatorul Astronomic, Cenaclul ProspectArt.

    Un schimb de link-uri?

    RăspundețiȘtergere
  2. Suna interesant. Asa ca o sa incerc sa ajung acolo pe 26, sper sa fiu prin Bucuresti. Si multumesc mult pentru invitatie.

    In privinta schimbului de link'uri, de ce nu. O sa'mi arunc un ochi pe blogul tau si te trec in blogroll.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred ca multi romani (poate unii au trecut de stadiul asta, traind pe afara) se comporta asa cum spui tu (eu ma regasesc in situatia data). Presupun ca se datoreaza lipsei de incredere in sine, in ceilalti, lipsei de siguranta. De multe ori asociem (cuvantul corect cred ca este 'proiectam') situatiile noi, cu ce stim din trecut, cu ce am mai vazut sau auzit despre situatii asemanatoare. De multe ori vedem partea goala a paharului. Dureaza mult pana ne 'adaptam', de obicei deja vacanta este pe final. Senzatia este ca ai fost acolo, dar parca nu ai simtit atmosfera locului, ci mai mult ai avut niste confirmari sau infirmari. Ceea ce nu e bine: trebuia sa fi simtit ce a fost acolo, nu sa privesti locul respectiv prin prisma ideilor preconcepute (adica prin prisma unui trecut auzit/vazut de la altii).

    RăspundețiȘtergere