miercuri, 17 decembrie 2008

Parole parole parole

Vorbe, vorbe, vorbe. Sintem inecati in vorbe. Mă uit de citeva ore la Realitatea si mă simt inecat in cuvinte.

Nu se poate sa apara un caz, oricit de evident, oricit de documentat, oricit de logic, sa nu fie acoperit de cuvinte. Se pare ca a devenit un fel de solutie sigura pentru a scapa dintr’o situatie dificila acoperirea interlocutorului cu vorbe.

Ceea ce ma supara nu este abundenta in sine. Nimic rau in asta, ar fi chiar admirabil daca ar exista coerenta. Problema este ca discursul este unul incoerent, irelevant, fara nici o legatura cu disputa in sine.

Acum, cred ca vina sta si la cei care prezinta problema. Reporterii sint putin cam prea agresivi si, in mod cam prea evident, tendentiosi. Prezumtia de nevinovatie nu prea este respectata si simti, daca esti putin detasat, ca, oricit de pasional ai fi de aceeasi baricada cu cel care prezinta “faptele”, ceva nu e in regula, ca e prea mult loc de indoiala.

De’aia imi place mie stilul jurnalistic britanic. Prezinta rece si fara interpretari faptele si atit. Si daca cel pus intr’o lumina proasta de propriile fapte o ia in balarii incoerent el apare cu atit mai aberant cu cit pozitia celui care ii pune oglinda in fata este mai solida. Pai nu e taman asta rolul jurnalistilor, sa fie o oglinda corecta?

Dar chiar si asa, cu jurnalisti partizani si infideli realitatii, cum poti sa ocupi o pozitie importanta in stat si sa fii atit de incoerent? Cum poti sa ajungi acolo fiind prost? Sau, daca nu esti prost, trebuie sa fii schizofrenic sa fii capabil sa te disociezi atit de eficient de eul tau rational incit sa emiti asemenea aberatii.

Un singur exemplu, nu pot sa rezist sa nu dau nici unul. Un sef important al unui departament din Politia Craiova este intrebat ce cauta la petrecerea unde erau sefi majori ai lumii interlope. Raspunsul lui este (nu citez precis, nu am inregistrat): puteam să va spun ca nu eram eu ala din filmul prezentat (fusese filmat la petrecerea aia), puteam să va spun ca eram in misiune sau pot să va spun ca am fost acolo ca invitat, fara să am legatura cu interlopii. Ei bine, silogism perfect in mintea respectivului domn, faptul ca spune adevarul, ca recunoaste ca a fost acolo si ca nu era in misiune ci ca invitat, este dovada suficienta ca nu avea nici o legatura cu lumea interlopa. Reportera Realitatii face imprudenta sa intrebe de ce ar trebui sa il credem, care este argumentul lui. Raspunsul vine imediat. Pai, domnisoara, puteam sa va spun ca nu am fost eu, puteam sa va spun ca eram in misiune… si asa mai departe, repetind.

Cum? Cum se poate ca respectivul sa ocupe o asemenea pozitie? Mai important, cum putem sa speram ca ceva se poate intimpla in tara noastra cu asemenea oameni?

Poate sint eu aberant dar cred ca intr’o tara cu problemele Romaniei oamenii care ar trebui sa’i gestioneze diversele crize ar trebui sa fie mici genii strategice, oameni cu inteligenta mult peste medie si viziune de ansamblu.

Pina una alta exista un lucru pe care il fac foarte bine, sa acopere totul in vorbe, vorbe vorbe.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu