miercuri, 15 octombrie 2008

Frustrarea si programul politic

Ma tot gindesc de ceva timp, acum si sub influenta lecturarii lui Umberto Eco (“Inainte ca racul”, o colectie de articole de’ale lui aparute prin ziarele italiene la care colaboreaza), la cauzele pacatoasei de crize financiare care strabate lumea in lung si’n lat in ultima vreme. Ma intereseaza mai putin care sint cauzele imediate, cum s’au lacomit bancile la imprumuturi riscante si altele asemenea. Ma intereseaza mai degraba cauzele profunde, cum s’a ajuns aici, cum de bancile/bursele isi pot manifesta atit de lejer lacomia si cum de pot visa macar la astfel de metode.

E drept ca lacomia este un dat uman si, chiar daca este declarat unul din cele 7 pacate capitale, tindem sa picam cu totii in ea intr’un fel sau altul. Dar totusi… la asemenea nivel…? Nu vreau sa ma dau profet, dar de mult imi trece prin cap ca a face bani pe seama banilor si, mai rau, pe seama unor bani care inca nu exista, nu poate duce nicaieri unde sa fie soare, pace si toata lumea multumita. E un fel de Caritas cu bataie mult mai lunga.

In toata tarasenia asta SUA pare a fi tartorul. Poate ca nu sint ei, nu am nici curiozitatea si nici resursele sa verific, dar ea pare. SUA are un program politic minunat: “we are the land of freedom”. Asta vrea sa zica: fratilor, putem fi ceea ce vrem sa fim si noi, ca stat, facem tot ce se poate ca fiecare sa devina ceea ce vrea sa fie. Sintem egali si fiecare primeste atentie egala pentru a ajunge unde vrea. Vrei imprumut? Perfect, ia imprumut. Vrei sa fii papi mult? Poftim mincare ieftina. (si tot asa, lista poate continua cu toate tarele Americii). Doar ca omul statistic, ala de la mijlocul societatii, mediu educat, mediu socializat si mediu maturizat nu stie intotdeauna ce vrea. De multe ori el vrea ceea ce i se spune ca vrea.

Si aici ajung la politica. Politicienii au programe politice. Le au pe alea de campanie electorala si le au pe alea pe care nu prea le pot afirma. Asta nu inseamna ca cele nespuse sint automat malefice, doar de nespus. Mi se pare deja evident ca politicienii sint alesi, si la noi si oriunde aiurea, pe baza de imagine electorala, mai putin dupa programe reale. Si unii au fost realesi in pofida impactului negativ al aplicarii programului politic "nespus".

Un exemplu destul de elocvent este Constitutia Uniunii Europene. Vin oamenii cu platforme electorale prin Franta, Germania, Italia si promit ca protejeaza piata muncii autohtone de imigranti, ca fac aia si ailalta, si la sfirsit ajung la masa tratativelor in Comunitate si negociaza cu restul. Si se intorc acasa cu rezultatul negocierilor si il supun la referendum popular. Pare destul de clar ca poporul nu prea vrea cum au negociat ei, ca programul lor politic de integrare europeana, ramas nespus in campanie, se cam bate cap in cap cu programul electoral (vezi brinza si palinca la romani). Cu toate astea, ei sint realesi la urmatorul vot, poate cu alte procente, dar realesi.

Concluzia mea este ca voteaza media si conduce clasa politica. Cel care voteaza vrea simplu, bun si sigur. Cel care conduce vrea mai mult, vede mai mult si intelege mai mult. Existenta platformei “ascunse” este nu doar fireasca dar si necesara (nu va ginditi prea mult la clasa politica romaneasca, e doar una de tranzitie, departe de maturitate si la ea nu prea se aplica consideratiile de aici. Nu inca.) Daca vrei sa duci media mai sus nu faci exact ce vrea ea ci faci ce crezi tu ca ii face ei mai bine, in anumite limite si in anumite conditii. Evident, exista un risc.

Si ajungem acum si la frustrare. De vreun secol si ceva, de cind psihologia a inceput sa ia avint, aflam ca mama si tata maturizarii individului, oricit de stralucit e el, este frustrarea. Prin frustrare invatam sa facem la olita, prin frustrare invatam sa mergem, prin frustrare iesim din adolescenta, prin frustrare sintem educati si tot prin frustrare crestem in cariera. Frustrarea (scuzati repetitia, este intentionata) este rea, nedorita, nashpa, si facem tot ce putem sa o inlaturam. Dar absenta ei este si mai rea. Absenta ei ne duce intr’o stare de imuabilitate perversa pentru ca nu am ajuns inca acolo unde sa ne permitem sa nu ne mai schimbam. Inca mai scuipam pe jos, inca ne mai batem cu musulmanii, inca mai parcam aiurea, inca mai furam si mai mintim. Inca multe. In forma noastra de acum absenta frustrarii duce la stare de plictiseala si nu la stare de beatitudine. Poate ca o sa vina o vreme “zen” dar ea e inca departe.

Si acum sa ne intoarcem la intrebarea initiala si la titlul postarii. Cred ca problema profunda care a dus la actuala criza este faptul ca cei care pot sa ne impinga mai departe ne imping in exact ceea ce sintem deja. Ca sintem incurajati sa baltim in loc sa curgem. Ca nu mai exista un scop unificator de energii in istoria contemporana a omenirii. Fiecare e de capul lui si i se dau toate motivele sa nu iasa din individualitatea egoista. Imi iau casa, masina, vacanta la ski si la plaja, dau copilul la facultate si ies la pensie. Exact cum au facut si ai mei si ai lor inaintea lor (repet, la noi nu prea e adevarat din cauza fracturii comuniste, dar la ei este. Si ei sint cei care au provocat criza).

Pe de alta parte, politicienii sint destul de liberi sa aiba ca si program politic “nespus” orice traznaie, atita timp cit o impacheteaza frumos electoral. Pai, daca tot e atit de facil, in loc sa ne mingiie si sa ne rasfete cu efecte catastrofale in timp, nu e mai bine, pe termen lung, sa ne tina intr’o oarecare stare de frustrare? O frustrare “democratica”, ca a unui parinte care stie ca nu e bine sa’i dai copilului ciocolata de fiecare data cind o cere pentru ca o sa devina obed, cel mai probabil, inca de pe la 12-13 ani. Si i’o da cu conditii si ca recompensa, folosindu’se de ea ca de un imbold al asumarii unor lucruri de care altfel ar fugi.

E greu de spus cum ar arata un astfel de program care sa ramina si in limitele democratiei. Nici nu ma incumet sa’l formulez. Ramine totusi, pentru mine cel putin, realitatea faptului ca poporul se comporta ca un copil care bate din picior ca vrea ciocolata si a politicienilor care trebuie sa se comporta ca niste parinti. Ramine la latitudinea lor, ca sa fur putin din lucrarea de incheiere a studiilor a sotiei mele, sa aleaga intre a fi parinti indiferenti, autoritari sau autoritativi. Si ramine la latitudinea poporului sa isi aleaga conducatori care au suficienta minte ca macar sa isi dea seama ca sint ca niste parinti.

Concluzia concluziei: Domnu’ Bush, domnu’ Sarkozy, domnu’ Basescu mai frustrati’ne din cind in cind, sa mai crestem si noi oleaca.

13 comentarii:

  1. Superb! Ma mir ca nu ai nici un comentariu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pai scriu mai mult pentru mine si citiva oameni care mai degraba citesc decit comenteaza.

    In plus, cred ca scriu texte prea lungi si cu tematici prea eterogene pentru a aduna un public stabil :)

    RăspundețiȘtergere
  3. atunci o sa incerc sa pastrez nota generala :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Cum crezi. Nu ma deranjeaza comentariile atita timp cit au legatura cu ceea ce am scris si se discuta. Si mi'am facut un obicei din a le si raspunde, sa nu simta omul ca vorbeste intr'o casa goala :)

    Deci, esti binevenit oricind.

    RăspundețiȘtergere
  5. Atentie ce iti doresti ca s-ar putea sa se implineasca! Numa' ce-a sosit "unul" atentionat "dincolo" (Khris.ro) (cu gentilete, ce-i drept) ca fiind prea locvace.
    Ideea textului este interesanta si atractiva iar stilul prezentarii ei este cel putin placut ("mai incolo" nu-mi arog dreptul de a face aprecieri, nefiind calificat - sunt de formatie tehnica, nu "litere").

    RăspundețiȘtergere
  6. Victor, mersi pentru aprecieri, mai ales ca vin din partea unui om de "litere".

    Cit despre comentatorii mai bezmetici... exista intotdeauna varianta "delete" si "ignore/spam". Pina la urma blogul asta nu este unul cu deschidere publica mare, cum e al lui Khris. Eu nu scriu pentru a fi citat ca analist :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Scuze pt deficienta de comunicare, probabil (imi place sa cred ca) de vina erau pe de o parte faptul ca (desi sunt bosorog) sunt incepator intr-ale calculatoarelor (de-abia tastez), pe de alta parte ora postarii si nr de ore petrecute de mine anterior in fata ecranului (in aceeasi zi, respectiv - continuativ - in ziua precedenta).
    1. Dupa cum am si scris, NU sunt ~om de "litere"~, de aceea (fiind amator, nu specialist) nici nu imi arog dreptul de a face aprecierea calitatii dincolo de "imi place".
    2. Din pacate, acel "unul" era (este) subsemnatul, chiar daca nu reusisem sa sugerez asta mai pe inteles, si chiar daca din ACEASTA postare nu se vede (scuze, mi-am pierdut emoticonul cu ranjetul). Sper sa nu ajung in situatia ca dumneate sa simti imboldul utilizarii variantelor mentionate!
    3. Multumesc pt ca ne bagi in seama si pe noi, amaratii de "comentatori" (in loc sa ne bagi eventual altundeva).
    4.Sper sa te mai citesc, iar dupa ce vei ajunge "un nume mare" sa-mi amintesc cu bucurie cum "te citeam" pe cand inca erai mai la inceputuri.
    5.Sa ai o zi buna si o viata frumoasa! Multa sanatate! "Succesuri"! Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  8. @Victor: Aaaa... scuze, greseala mea. Acum am vazut ca am inteles pe dos. Nici eu nu sint om de litere. Sint fizician, programator si, mai nou, inginer de turbine. Deci... nu prea am nici eu pregatire de literat :)

    Am intrat la khris si am vazut ca cel "mustrat" erai chiar tu. :) Stai linistit, aplic mentionatele masuri numai in cazuri complet deplasate (injuraturi, comentarii complet pe linga subiect si fara nici o noima, comentatori care scriu doar de dragul de a se contrazice). In rest, oricine e binevenit.

    Imi cer doar scuze daca nu raspund imediat. Din pacate, sau mai degraba din fericire, viata ma cheama si prin alte parti.

    Mare, ca blogger, nu cred ca voi ajunge vreodata si nici nu imi fac un scop din asta. Scriu rar, in primul rind. Si pe subiecte care intereseaza putin. Sint fericit daca am citiva cititori impreuna cu care sa luminez putin in plus o problema, si pentru mine, si pentru ei.

    Fii, deci, binevenit :)

    RăspundețiȘtergere
  9. PREGATIREA poate ca n-o fi de literat, da'-'n ciuda acestui fapt "om de litere" ESTI, si in acest caz REALIZAREA e cu atat mai meritorie daca e datorata doar talentului brut, neslefuit (sau vag slefuit doar prin tentative sporadice - dupa cum spui). (Asta NU inseamna ca - daca talentul ar fi fost bine si cu migala slefuit - realizarea ar fi fost mai putin meritorie, ci dimpotriva -; uite-asa ajungem la paradoxul conform caruia compararea a doua marimi ne arata ca fiecare dintre ele este mai mare decat cealalta!)
    Greseala mea de exprimare cred ca ar fi fost scuzabila - si cam din aceleasi motive este scuzabila si eroarea dumitale de intelegere.
    Programator - Doamne-ajuta! ('Oi avea si eu cui cere lamuriri si indrumari, ca habar n-am de calculatoare.) Fizician - e-'n regula. Da' si inginer, saracu', - e prea mult. Si mata? (Eu, e adevarat, printr-un concurs... - hai sa nu-l calific - de imprejurari care implica varsta mea si desfiintarea institutului de cercetari unde lucram, nu mai practic profesia cam de multisor). "De turbine"? De care? (Hidraulice? Cu abur? Cu gaze?)
    La Khris culmea e ca si eu m-am simtit mustrat, desi daca citesti textual ceea ce mi-a scris nu gasesti decat o explicatie in doua fraze urmata de o scurta rugaminte si apoi multumirea. Bravo lui Khris (prefer sa-i spun asa cand ma refer la el in contextul blogului sau) pt talentul de a transmite subintelesurile cu atata talent si naturalete si intr-un asemenea mod incat sunt de neconfundat.
    Intr-adevar, sa fii fericit pana "viata te mai cheama si prin alte parti" (la varsta dumitale ar fi fost si nefiresc sa fie altfel).
    "Mare" nu neaparat ca blogger (dar oricum ca literat) consideram ca vei ajunge (si continui sa cred ca POTI ajunge, daca perseverezi) cand nu stiam inca faptul ca nu aceasta este directia spre care ti se indreapta viata (cel putin deocamdata). Avand dumneata atata talent literar facusem greseala de a nu lua in considerare si varianta conform careia NU spre aceasta directie te indrepti.
    Eu sunt timisorean si ma indrept abrupt spre 60 ani, iar painea mi-o (mai) castig facand (legal, autorizat)taxi (DE ACEEA am un program atat de flexibil si de lax).

    RăspundețiȘtergere
  10. Victor, da, si inginer. Turbine cu gaz, in special, dar am lucrat si pe la turbine cu abur, inclusiv la Cernavoda. Dar sa nu'mi plingi de mila, nu doar ca imi place ce fac, dar aduce si multe alte satisfactii, inclusiv financiare. In special pentru ca nu mai lucrez in tara de ceva ani.

    Am citit cu atentie ce scriai tu si ce a scris khris. Nu iti face probleme in legatura cu comentariul lui, nu se voia agresiv. Il urmaresc de mult timp si nu e genul acela de om.

    Pe de alta parte, daca imi permiti, ti'as da citeva sfaturi. Mai ales ca spui ca esti nou prin bloguri.

    In primul rind, va trebui sa ignori greselile de ortografie si, de multe ori, de exprimare. Din cauza vitezei, majoritatea oamenilor scriu gresit pe net. Daca te uiti pe blogul lui Traian Ungureanu, de exemplu, o sa vezi ca si el face greseli (si parca ai avea mai multe pretentii).

    Apoi va trebui sa te obisnuiesti sa ignori anumiti comentatori. O sa inveti repede sa'i recunosti. Nu contribuie cu nimic la discutie, se exprima teribil, nu au nici o legatura cu logica si nici macar cu discutia. Daca te apuci sa discuti cu ei nu faci nimic altceva decit sa pierzi vremea si sa umpli pagini de comentarii.

    Apoi, e destul de important sa ignori ideile minore din comentarii. Cu alte cuvinte, sa te pastrezi pentru ideea principala a postarii respective. Am vazut multe discutii deschise frumos care s'au ingropat in argumente marunte pe teme colaterale.

    Si, un ultim sfat, sa nu te astepti ca discutiile pe marginea unei postari sa aiba cine stie ce adincime, oricit de frumoasa e tema. Oamenii nu prea au rabdare sa gindeasca, reactioneaza pe moment. Destul de dezamagitor, stiu, dar asta e.

    Scuze daca mi'am permis prea mult.

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu se pune in nici un caz problema de a-ti fi "permis prea mult", dimpotriva - iti sunt recunoscator pt "ponturi". Eu sunt "nou" nu numai prin bloguri, ci CHIAR sunt incepator in operare PC, nici macar sa tastez nu stiu bine (acu' vreo doua luni am aflat cum se porneste calculatorul).
    Astazi dupa ce am "corespondat" cu dumneata am "iesit la produs" (n-am emoticonul cu "facut cu ochiul" la indemana) si ACUMA numa' ce m-am intors, rupt de oboseala (azi-noapte am dormit vreo 3 ore, din "vina" PC-ului, ieri TOATA ZIUA am fost pe net, din zori pana mult dupa miezul noptii, si am energia corespunzatoare varstei mele - aproape; probabil sunt chiar mai bosorogit decat arata buletinul).
    Simt nevoia ca mesajul dumitale sa-l mai "pritocesc" in tihna dupa
    o odihna buna, asa ca deocamdata raspunsul meu se opreste aici. Voi reveni.
    Inca o data, multumiri, si sa "auzim" numai de bine!

    RăspundețiȘtergere
  12. Sa divaghez putin pe ideea frustrarii; tocma am discutat oleaca despre asta cu nevasta-mea (e si ea psiholog, acusica terapeut chiar). Concluzia noastra e urmatoarea:

    Frustrarea in sens psihologic de obicei are efect inhibitor (al creativitatii, etc). Frustrarea in sens de lipsa fizica a unui lucru necesar (mincare, apa, somn), da, asta incurajeaza evolutia si imaginatia.

    Apoi, frustrarea despre ceva este doar o faza in evolutie. Tu zici ca este necesar sa ne mentinem permanent putin frustrati, pentru ca daca am avea toate nevoile satisfacute, ne-am plafona. Eu cred ca o data ce am invatat cum ne putem satisface o nevoie, nu mai avem cum sa redevenim frustrati vizavi de ea. Gandeste-te la adolescenti si la nevoia lor de rebeliune, de afirmare, etc. Dupa ce cresc, au libertatea completa de a fi rebeli, de a se afirma, dar nu mai sunt obsedati de asta :)

    Iar copilul de care zici ca bate din picior ca vrea cioco, well, stati ca va spun io si despre el :)) (be warned: am citit carti despre copii! - o sa am unu acusa)
    Copilul incearca inca de la cateva luni sa-si domine parintii. Plansul si istericalele sunt metodele cele mai la indemana. Daca bietii parinti cedeaza la plans, nu mai au nici o sansa; deja de pe la 1 an copilul isi cunoaste inconstient parintii si stie sa comunice cu ei. Iar pe la 2-3-4 ani incolo, putem vedea copii efectiv torturandu-si parintii, just for fun. De fapt, pentru ca _pot_. Ei isi exerseaza de fapt "muschiul social".

    RăspundețiȘtergere
  13. @flo: Sa va traiasca si sa'l cresteti frumos. Si nu va lasati luati prea mult de valul cartilor de specialitate :) Te cam sperie :)

    Nu prea sint de acord la partea cu frustrarea in plan psihologic, cum ca ar inhiba creativitatea. Eu cred ca acolo unde exista creativitate, frustrarea nu face nimic altceva decit sa'i amplifice nevoia de a se manifesta. Evident, mai depinde si de intensitatea frustrarii. Probabil ca nu exista om pe care sa nu'l poti strivi aplicind asupra lui o doza suficient de mare de factori frustranti.

    Dar nu despre asta vorbeam, ci despre acea doza "medicinala" de frustrare. Asa cum vinul, in cantitati mici poate aduce beneficii organismului. Si, evident, o frustrare depasita il face imun la ea pe cel care s'a ridicat deasupra. Este suficient sa schimbi frustrarea :)

    Stiu, suna putin cinic. Asta e parerea mea, frustrarea, criza si durerea sint cele mai bune lucruri care ni se pot intimpla in planul evolutiei individuale, atita timp cit nu ajung sa ne striveasca si cit timp nu sint perfect arbitrarii. Nu cred in evolutia pasnica, senina, pe indelete obtinuta doar pe cale rationala.

    Si intaresc ceea ce scriam in postare, nu cred ca sintem in momentul in care sa ne permitem stationarea. Avem nevoie sa crestem.

    RăspundețiȘtergere