Politics stain

In "The Human Stain" (Philip Roth), Faunia are la un moment dat un monolog interior care justifica titlul cartii, un monolog despre un corb crescut in colivie si apoi eliberat sa se intoarca intre ai lui. Ai lui nu'l mai primesc, era prea alterat de convietuirea cu oamenii, avea "the human stain", dar nici inapoi in colivie nu se mai putea intoarce. Devine in felul asta un fel de fantoma a granitei, un bintuitor intre doua lumi. Si devine metafora a mai tuturor personajelor importante din carte, fiecare cu tipul lui de granita.

Prin extensie, as indrazni sa spun ca se poate vorbi si despre "the politics stain". Nu stiu daca este un fenomen raspindit si pe la altii dar la noi il gasesc cu prisosinta. Exista ceva in lumea noastra politica, ceva la ale carei radacini inca nu am reusit sa ajung, care altereaza grav si vizibil aproape orice om care ajunge sa intre in contact direct cu aceasta lume politica. Nu'i stiu radacinile dar ii pot vedea cu usurinta simptomele.

Probabil cel mai grav simptom este isteria, isterie ce devine apoi cauza a celorlalte derapaje. Lumea politica romaneasca a renuntat definitiv, se pare, la timpul trecut sau, inca si mai rau, la cel viitor. Totul se desfasoara in imediat. Orice declaratie sau act politic este o reactie la ceva ce nu s'a petrecut mai departe de o zi si nu are consistenta pe o perioada mai lunga de o zi. La asta se adauga si ingustimea orizontului considerat in luarea deciziilor. Deciziile nici macar nu mai incearca sa se transforme in viziuni, factorul integrativ se pierde complet, totul este sacrificat in incercarea disperata de a cistiga fiecare batalie chiar si cu riscul de a pierde razboiul. Si toate acestea sint semne de isterie. Atita timp cit reactionezi la anormalitatea punctuala a lumii in care te invirti, avind ca baza decizionala doar istoria din ultimile 24 de ore ale acestei lumi, nu poti reactiona decit anormal si asta indiferent de cit de normal ai fi in restul timpului.

Prima victima a isteriei este dialogul. Daca tot nu ai rabdarea necesara de a privi dincolo de ieri, de ce ai avea rabdarea de a asculta o fraza intreaga sau, mai rau, un paragraf intreg? De ce te'ai mai obosi sa asculti pina la capat pe interlocutor si nu te'ai arunca asupra lui cu vorbele tale, agatindu'te, eventual, de unul dintre ultimele lui cuvinte pentru a lasa impresia ca tu il asculti, de fapt, dar nu'i mai poti tolera aflarea in eroare? Si dialogul devine in acest fel un set de monologuri paralele fara noima si fara finalitate. Si daca un om in starea lui normala, calma si rationala, stie ca poate gresi oricind iar dialogul cu cineva care il critica nu poate decit sa'i fie de folos, in cazul unui om cuprins de isterie critica nu face decit sa'i amplifice starea. Cu atit mai rau cind si criticul este cuprins de aceeasi isterie.

Apoi moare politetea. Nu am mai auzit de mult o discutie intre politicieni sau despre politicieni in care sa nu se faca rabat de la politete. Ba chiar imi dau seama ca nimeni nu'si mai da seama de importanta ei. In pauza oferita de pronuntarea unei formule politicoase, "domnule" sau "dumneavoastra", ai timp sa mai respiri macar o data, sa te reorganizezi, sa mai reflectezi. In plus, e mai greu sa spui, politicos fiind, "Domnule X, dumneavoastra sinteti un prost" pur si simplu pentru ca este ridicol. Dar, respirind inca o data in pauza oferita de politete, ai putea concluziona "Domnule X, ideea pe care dumneavoastra tocmai ati enuntat'o nu este tocmai buna", un mod ideal de a transforma o lupta de mahala intr'un dialog. Pentru ca astfel de lupte sint despre idei iar politetea, fiind despre oamenii din spatele lor, ne'ar ajuta sa nu derapam.

Si toate acestea duc la distrugerea utilitatii si a eficientei actelor politice. Cineva demonstra la un moment dat (Andrei Cornea, cred, sau Andrei Manolescu) ca nu poate exista un contract intre doi diavoli perfecti. Si asta din lipsa dialogului. Ei nu pot comunica pentru ca niciunul dintre ei nu va invata limba celuilalt sau, in situatia in care vorbesc aceeasi limba, niciunul nu va ceda nimic celuilalt pentru a se ajunge la semnarea si respectarea contractului. Cam asa este si cu oamenii nostri politici. Pentru ca ei nu se asculta unul pe altul nici macar atunci cind se hotarasc sa se intilneasca sa ia o decizie comuna. Iar in absenta acestor decizii comune lumea noastra politica se transforma intr'o miscare browniana in care fiecare trage bezmetic incotro il taie pe el capul, miscare ce nu duce nicaieri, nu obtine nimic, nu rezolva nimic.

Pe final, gindindu'ma la citeva personaje care s'au perindat prin politica romaneasca, incep sa ma intreb daca nu cumva e mai bine ca nu reusesc sa se puna in acord pentru ca acordul in sine nu spune nimic despre continutul lui.

"The politics stain"... vor incepe oare sa apara si la noi oameni care sa fie capabili sa se fereasca de o astfel de pata? Sper. Poate intre timp aflu si care ii sint radacinile reale.