Incepind de astazi ma gasiti pe Wordpress. Inca e in faza experimentala, asa ca o sa va rog sa'i iertati design'ul. Ba chiar astept comentarii pe acolo despre felul in care se vede.
Pentru un timp o sa'mi arunc un ochi si pe aici, asa ca o sa raspund la eventualele comentarii. Pina una alta, toate postarile si comentariile de aici au fost importate si acolo.
Va astept.
joi, 4 martie 2010
miercuri, 3 martie 2010
Lecturi Urbane
Aseara au fost Lecturi Urbane si Matasari 17. Amindoua binevenite dupa perioada solicitanta dinainte de 1 Martie, ne'au scos din rutina zilnica si din casa.
Lecturi urbane este o initiativa civika.ro despre care puteti citi mai multe chiar la ei pe blog. Pentru mine a insemnat o ora jumate de pauza de lectura. M'am urcat, impreuna cu alti 150 de oameni (aproximarea mea, habar n'am daca este sau nu realista) si "Dupa amiaza unui faun" a lui Cesares in metrou la Unirii, am mers pina la Pipera, inapoi pina in Berceni si iarasi pina la Unirii. Metroul s'a transformat dintr'o data intr'o imensa sala de lectura. Chiar am avut senzatia ca ceilalti pasageri, neimplicati in actiunea noastra, au pastrat nivelul conversatiilor la minim, parca pentru a nu ne deranja cititul. Unii dintre ei, cei cuminti si dornici de lectura, chiar au primit carti pentru a ni se alatura.
Inevitabil :), cu ocazia asta s'au facut si multe fotografii. De vazut nu le'am vazut decit pe ale lui Stelian, unul dintre cei mai faini fotografi pe care am avut ocazia sa'i cunosc pina acum. Recomand cu caldura o plimbare pe la el prin galerii.
A fost apoi Matasari 17, un mic party cu ocazia zilei de 1 Martie, cu machiaj si coafura, vin fiert si taclale. Ba, pe alocuri am mai si dansat. Matasari 17 este proiectul lui Iulian, o casa de pe strada "fetitelor", pe vremuri, unde acum locuiesc 4 tineri artisti cu un proiect si vointa de a'l duce la capat. Aici ne intilnim din cind in cind, ba la o "social networkeala", ba la un teatru, ba la un Art Tweet Meet cu Andreea si Alina. Un loc frumos, cu oameni frumosi.
Ceea ce este entuziasmant la cele 2 proiecte este ca acopera un gol din viata Bucurestiului, ceva ce simteam ca'i lipseste in comparatie cu alte capitale ale lumii civilizate. Nu stiu cit impact vor avea si cit vor supravietui dar stiu ca din ce in ce mai multi oameni tineri refuza sa mai traiasca ceea ce le'a fost dat, refuza sa se mai complaca in plinsete despre "greaua mostenire", refuza sa mai astepte sa vina altii cu solutii pe care ei sa le urmeze si devin ei insisi promotori ai schimbarii. Si mai stiu ca in nu foarte multi ani de acum incolo, fara absolut nici un ajutor de la "stat", fara vaicareli sterile, in Bucuresti vor prinde contur un "Soho" si un "Broadway", vom avea o viata artistica solida departe de managementul artistic ministerial, departe de scandalurile pe marginea fondurilor alocate, departe de batalia poneilor roz cu svastica.
Si inca un lucru fain, actiunile de genul asta mi'au dat energia necesara pentru a ma apuca de un proiect propriu pe care il planuiesc de ceva timp. Daca exista actiuni artistice paralele actiunilor "oficiale", de ce n'ar exista si un manual de fizica paralel. Un manual pentru liceu care sa faca fizica frumoasa si atragatoare si nu sterila si respingatoare cum o fac manualele de acum. Si, mai ales, un manual gratuit, facut din dragoste si cu dragoste si nu lucrat pe genunchi pentru a scoate cit mai repede si cit mai multi bani.
Hai ca viata redevine interesanta, cu toata criza de pe capul nostru, cu toate metehnele balcanismului nostru. Pina la urma s'ar putea ca blestemul ala chinezesc ("iti doresc sa traiesti in timpuri in care se scrie istoria") sa nu fie pina la urma un blestem. Pina la urma e doar o chestiune de raportare la evenimente.
Va astept in Matasari, cu o carte in metrou si cu alte sugestii de actiuni similare.
Lecturi urbane este o initiativa civika.ro despre care puteti citi mai multe chiar la ei pe blog. Pentru mine a insemnat o ora jumate de pauza de lectura. M'am urcat, impreuna cu alti 150 de oameni (aproximarea mea, habar n'am daca este sau nu realista) si "Dupa amiaza unui faun" a lui Cesares in metrou la Unirii, am mers pina la Pipera, inapoi pina in Berceni si iarasi pina la Unirii. Metroul s'a transformat dintr'o data intr'o imensa sala de lectura. Chiar am avut senzatia ca ceilalti pasageri, neimplicati in actiunea noastra, au pastrat nivelul conversatiilor la minim, parca pentru a nu ne deranja cititul. Unii dintre ei, cei cuminti si dornici de lectura, chiar au primit carti pentru a ni se alatura.
Inevitabil :), cu ocazia asta s'au facut si multe fotografii. De vazut nu le'am vazut decit pe ale lui Stelian, unul dintre cei mai faini fotografi pe care am avut ocazia sa'i cunosc pina acum. Recomand cu caldura o plimbare pe la el prin galerii.
A fost apoi Matasari 17, un mic party cu ocazia zilei de 1 Martie, cu machiaj si coafura, vin fiert si taclale. Ba, pe alocuri am mai si dansat. Matasari 17 este proiectul lui Iulian, o casa de pe strada "fetitelor", pe vremuri, unde acum locuiesc 4 tineri artisti cu un proiect si vointa de a'l duce la capat. Aici ne intilnim din cind in cind, ba la o "social networkeala", ba la un teatru, ba la un Art Tweet Meet cu Andreea si Alina. Un loc frumos, cu oameni frumosi.
Ceea ce este entuziasmant la cele 2 proiecte este ca acopera un gol din viata Bucurestiului, ceva ce simteam ca'i lipseste in comparatie cu alte capitale ale lumii civilizate. Nu stiu cit impact vor avea si cit vor supravietui dar stiu ca din ce in ce mai multi oameni tineri refuza sa mai traiasca ceea ce le'a fost dat, refuza sa se mai complaca in plinsete despre "greaua mostenire", refuza sa mai astepte sa vina altii cu solutii pe care ei sa le urmeze si devin ei insisi promotori ai schimbarii. Si mai stiu ca in nu foarte multi ani de acum incolo, fara absolut nici un ajutor de la "stat", fara vaicareli sterile, in Bucuresti vor prinde contur un "Soho" si un "Broadway", vom avea o viata artistica solida departe de managementul artistic ministerial, departe de scandalurile pe marginea fondurilor alocate, departe de batalia poneilor roz cu svastica.
Si inca un lucru fain, actiunile de genul asta mi'au dat energia necesara pentru a ma apuca de un proiect propriu pe care il planuiesc de ceva timp. Daca exista actiuni artistice paralele actiunilor "oficiale", de ce n'ar exista si un manual de fizica paralel. Un manual pentru liceu care sa faca fizica frumoasa si atragatoare si nu sterila si respingatoare cum o fac manualele de acum. Si, mai ales, un manual gratuit, facut din dragoste si cu dragoste si nu lucrat pe genunchi pentru a scoate cit mai repede si cit mai multi bani.
Hai ca viata redevine interesanta, cu toata criza de pe capul nostru, cu toate metehnele balcanismului nostru. Pina la urma s'ar putea ca blestemul ala chinezesc ("iti doresc sa traiesti in timpuri in care se scrie istoria") sa nu fie pina la urma un blestem. Pina la urma e doar o chestiune de raportare la evenimente.
Va astept in Matasari, cu o carte in metrou si cu alte sugestii de actiuni similare.
duminică, 28 februarie 2010
Disparitie de ... Martisor
Vad ca lumea incepe sa'mi duca dorul. E drept, am cam disparut in ultima vreme. Am legat fundite, am printat etichete, am ambalat martisoare, am lacuit bijuterii, am facut suporturi pentru folie care sa ne protejeze de ploaie, am dat gauri cu bormasina la 2 noaptea. Iar in ultimele 4 zile am inghetat impreuna cu Andreea la Muzeul Taranului Roman la tirgul de Martisor.
Una peste alta a meritat, chiar daca am un junghi mare in spate si mult frig in oase. A fost fain sa constat ca un obicei pe care il credeam cazut in derizoriu inca mai este viu. A fost fain sa vad ca inca exista multi oameni care cauta un martisor aplicind aceleasi criterii estetice pe care le utilizeaza cind isi cumpara o bijuterie si nu fac din el o obligatie de care trebuie sa scapi repede.
O alta experienta faina a fost constatarea (cu analiza pe un esantion foarte larg) diversitatii gusturilor umane. Este interesant sa vezi cum cineva priveste un lucru ce tie ti se pare cel mult neutru si aceasta ii provoaca o explozie de entuziasm sau, pe dos, privind cu dezgust profund ceea ce tie ti se pare adorabil.
Apoi barbatii... barbatii veniti singuri la cumparat de martisoare sint de'a dreptul deliciosi. Incurcati, fisticiti, convinsi ca orice vor alege nu va fi bine, te privesc cu ochi rugatori sa'i scapi de calvar. Daca ar putea sa delege complet responsabilitatea alegerii gresite, ar plati pentru asta. Ah... sa nu uit. A aparut un nou tip de cumparator masculin de martisoare: masculul corporate. Acesta vine cu liste detaliate, rezultatul unei analize complexe si indelungate, probabil un excel printat. Pentru el martisoarele sint inca un task, cu dead-line draconic si esec exclus.
De final, nu pot sa nu ii mentionez pe vecinii nostri din Tirgu Mures care ne'au torturat cu mirosuri apetisante de kürtőskalács, tortura pe care au imblinzit'o luindu'ne de crescut si hranindu'ne gratis cu kürtős aburind.
Miine o sa fim iarasi la MTR pentru cei intirziati cu cumparaturile. Sper sa ne tina puterile. Iar de poimiine ma intorc incetisor in blogosfera.
Una peste alta a meritat, chiar daca am un junghi mare in spate si mult frig in oase. A fost fain sa constat ca un obicei pe care il credeam cazut in derizoriu inca mai este viu. A fost fain sa vad ca inca exista multi oameni care cauta un martisor aplicind aceleasi criterii estetice pe care le utilizeaza cind isi cumpara o bijuterie si nu fac din el o obligatie de care trebuie sa scapi repede.
O alta experienta faina a fost constatarea (cu analiza pe un esantion foarte larg) diversitatii gusturilor umane. Este interesant sa vezi cum cineva priveste un lucru ce tie ti se pare cel mult neutru si aceasta ii provoaca o explozie de entuziasm sau, pe dos, privind cu dezgust profund ceea ce tie ti se pare adorabil.
Apoi barbatii... barbatii veniti singuri la cumparat de martisoare sint de'a dreptul deliciosi. Incurcati, fisticiti, convinsi ca orice vor alege nu va fi bine, te privesc cu ochi rugatori sa'i scapi de calvar. Daca ar putea sa delege complet responsabilitatea alegerii gresite, ar plati pentru asta. Ah... sa nu uit. A aparut un nou tip de cumparator masculin de martisoare: masculul corporate. Acesta vine cu liste detaliate, rezultatul unei analize complexe si indelungate, probabil un excel printat. Pentru el martisoarele sint inca un task, cu dead-line draconic si esec exclus.
De final, nu pot sa nu ii mentionez pe vecinii nostri din Tirgu Mures care ne'au torturat cu mirosuri apetisante de kürtőskalács, tortura pe care au imblinzit'o luindu'ne de crescut si hranindu'ne gratis cu kürtős aburind.
Miine o sa fim iarasi la MTR pentru cei intirziati cu cumparaturile. Sper sa ne tina puterile. Iar de poimiine ma intorc incetisor in blogosfera.
luni, 25 ianuarie 2010
Inevitabil... violet
Timp de vreo 2500 de ani, daca incepem sa numaram doar de la Socrate, Europa s'a straduit sa construiasca o metoda solida de descriere a realitatii. Am pus, incet, incet, bazele logicii, am inventat matematica, calculul diferential, am vorbit despre epistemologie, despre teoria falsificarii si paradigma rationala. E drept, metoda la care am ajuns acum inca mai lasa pe dinafara, pe ici, pe colea, citeva lucruri, unele chiar esentiale, dar, in mare, viata europeana s'a reformatat pornind de la ratiune.
Tot cam de pe atunci ne gindim si la democratie. Am trecut prin bucata noastra de istorie bizara in care democratia nu si'a avut locul, dar, una peste alta, ne'am straduit sa ajungem intr'o situatie in care individul sa nu mai fie sclavul arbitrarului, sa poata decide pentru el insusi, sa'si poata spune parerea, sa'si duca viata dupa cum il duce capul, cu restrictii minimale. Mai mult, am ajuns sa facem obiect al mindriei faptul ca, rezultat al ratiunii si democratiei, sintem in stare sa gazduim printre noi oameni cu cele mai ciudate reprezentari ale realitatii, sa facem din asta forta noastra si nu slabiciunea, plecind de la premiza ca diversitatea ne tine ochii deschisi si ne ajuta sa privim adevarul din mai multe unghiuri, ferindu'ne de fundamentalisme, prejudecati si rigiditate. Dar, desi luate in serios, aceste reprezentari sint totusi marginale, ele nu traseaza trendul general al societatii, doar il imbogatesc cu propria culoare.
Ei bine, la 2500 de ani de la Socrate, intr'un stat european ce se doreste aliniat cu viziunea generala europeana asupra vietii sociale, asupra dreptului, asupra libertatii persoanei, educatiei si ce'o mai fi pe acolo, intr'un astfel de stat, deci, a aparut dintr'o data... flacara violeta. Si nu oriunde, nu la margine, ci chiar la cei care decid, la cei care traseaza trenduri. Au aparut vrajitori la Curte, in curind o sa vedem tichii tuguiate albastre cu stelute, pentagrame si rune pe peretii Cotroceniului, politicieni cu amulete in loc de cravata sau papion, Ministerul Magiei, ministrul secretar de stat pentru comunicarea cu planurile astrale, inorogi V8 si altele asemenea.
Stimati domni, treziti'va'ti. Daca aveti pasiuni pentru stiintele oculte pastrati'le pentru budoarul domniilor voastre. Macar doar pentru faptul ca toate acele teorii pe care le invocati implica un grad inalt de distantare de lumesc, de pasiuni, de bani si onoruri goale. Macar pentru faptul ca ele sint incompatibile cu setea dumneavoastra de putere, pentru faptul ca implica ascetism si nu Q7, abstinenta si nu yachturi, distantarea de carne si nu vile si plecaciuni din partea subordonatilor.
Sinteti incoerenti domnilor, teribil de incoerenti, asa cum doar niste copii pot fi. Maturizati'va! Si daca nu sinteti in stare, va rugam frumos sa va dati la o parte si sa lasati pe altcineva care e in stare, retrageti'va la dumneavoastra in Loja si jucati'va de'a misterele antice, ritualurile si invocatiile, face'ti acolo pase magnetice.
Si daca tot sinteti la pase, poate incercati si putin joc de glezne.
Tot cam de pe atunci ne gindim si la democratie. Am trecut prin bucata noastra de istorie bizara in care democratia nu si'a avut locul, dar, una peste alta, ne'am straduit sa ajungem intr'o situatie in care individul sa nu mai fie sclavul arbitrarului, sa poata decide pentru el insusi, sa'si poata spune parerea, sa'si duca viata dupa cum il duce capul, cu restrictii minimale. Mai mult, am ajuns sa facem obiect al mindriei faptul ca, rezultat al ratiunii si democratiei, sintem in stare sa gazduim printre noi oameni cu cele mai ciudate reprezentari ale realitatii, sa facem din asta forta noastra si nu slabiciunea, plecind de la premiza ca diversitatea ne tine ochii deschisi si ne ajuta sa privim adevarul din mai multe unghiuri, ferindu'ne de fundamentalisme, prejudecati si rigiditate. Dar, desi luate in serios, aceste reprezentari sint totusi marginale, ele nu traseaza trendul general al societatii, doar il imbogatesc cu propria culoare.
Ei bine, la 2500 de ani de la Socrate, intr'un stat european ce se doreste aliniat cu viziunea generala europeana asupra vietii sociale, asupra dreptului, asupra libertatii persoanei, educatiei si ce'o mai fi pe acolo, intr'un astfel de stat, deci, a aparut dintr'o data... flacara violeta. Si nu oriunde, nu la margine, ci chiar la cei care decid, la cei care traseaza trenduri. Au aparut vrajitori la Curte, in curind o sa vedem tichii tuguiate albastre cu stelute, pentagrame si rune pe peretii Cotroceniului, politicieni cu amulete in loc de cravata sau papion, Ministerul Magiei, ministrul secretar de stat pentru comunicarea cu planurile astrale, inorogi V8 si altele asemenea.
Stimati domni, treziti'va'ti. Daca aveti pasiuni pentru stiintele oculte pastrati'le pentru budoarul domniilor voastre. Macar doar pentru faptul ca toate acele teorii pe care le invocati implica un grad inalt de distantare de lumesc, de pasiuni, de bani si onoruri goale. Macar pentru faptul ca ele sint incompatibile cu setea dumneavoastra de putere, pentru faptul ca implica ascetism si nu Q7, abstinenta si nu yachturi, distantarea de carne si nu vile si plecaciuni din partea subordonatilor.
Sinteti incoerenti domnilor, teribil de incoerenti, asa cum doar niste copii pot fi. Maturizati'va! Si daca nu sinteti in stare, va rugam frumos sa va dati la o parte si sa lasati pe altcineva care e in stare, retrageti'va la dumneavoastra in Loja si jucati'va de'a misterele antice, ritualurile si invocatiile, face'ti acolo pase magnetice.
Si daca tot sinteti la pase, poate incercati si putin joc de glezne.
vineri, 18 decembrie 2009
Oarecum tardiv, despre Timisoara
In 1995, student in anul 2, in plina domnie iliesciana, participam la ultimele manifestatii studentesti de proportii din Romania. Din acele zile mi'au ramas in minte 3 scene interesante si emblematice.
Prima a fost provocata de un nene in virsta care ne'a strigat de pe margine sa ne ducem sa invatam in loc sa stam pe strada sa strigam (unul dintre motivele de protest era incercarea guvernantilor de atunci de a mari aberant taxele de studii, taxe pe care putini dintre noi si le'ar fi permis, si taxe pentru restante). Ceea ce a urmat a fost de'a dreptul delicios, doi dintre colegii mei, doi rockeri pletosi, si'au scos carnetele de student din geaca de blugi (pline de 10 la toate examenele) si i le'au bagat sub nas. Este greu de descris nedumerirea de pe fata respectivului pensionar.
A doua scena a fost provocata de acela ce urma sa devina, in numai un an si cu ajutorul nostru, presedintele Romaniei, alternativa la Iliescu. Emil Constantinescu s'a prezentat in Piata Victoriei, a intrat intre noi si a incercat sa'si faca campanie electorala. Reactia a fost, din nou, instantanee si unanima, a fost rugat sa paraseasca locul, nu eram acolo pentru el si campania lui, eram acolo pentru noi. Ceva similar s'a intimplat si cu un alt nene care zicea ceva cu Regele dar episodul a fost ceva mai meteoric.
Ultima si, cred eu, cea mai frumoasa a fost cauzata chiar de unul dintre noi, coleg de'al meu, care, ceva mai exaltat, a devenit cam agresiv cu jandarmii care inconjurau cladirea Guvernului. Lasind la o parte faptul ca oamenii aia nu aveau nici vina si nici implicare in situatie, rostul nostru acolo nu era oricum sa devenim agresivi. Asa ca ne'am desprins citiva din grup si l'am luat frumos inapoi pe bezmetic si l'am calmat.
Eram acolo sa pazim niste principii (celebrul invatamint gratuit de care s'a ales praful), sa ne manifestam dezacordul, sa presam impotriva unor decizii pe care noi le consideram absurde. Miscarea era a noastra si era una non-violenta.
Si cu asta ajung la ceea ce s'a produs la Timisoara acum citeva saptamini la incarcarea PSD-PNL-PNTCD de a se folosi de simbolistica Pietei Operei in scopuri electorale. Patania petrecindu'se in plina campanie electorala, ea a dus firesc la interpretari agresive si contradictorii functie de tabara in care s'au asezat cei care interpretau. Din pacate, majoritatea acestor analize tinde sa ignore posibilitatea ca acei timisoreni sa fi fost acolo independent de vreun partizanat politic, asa cum am fost noi pe strada in toamna lui '95, din principiu.
Primul, si cel mai aiuritor, argument pentru condamnarea manifestantilor a fost cel legat de calitatea lor umana. Atit actorul Mircea Diaconu, cit si doamna Doina Cornea, printre multi altii, se indoiau, bazindu'se doar pe "analiza faciala" a protestatarilor, de autenticitatea protestului lor. Urmeaza apoi doua paralele la fel de aiuritoare, unul numindu'i huligani, celalalt comparindu'i cu minerii veniti la Universitate sa planteze panselute. Cu tot respectul pentru cei doi, ma intreb siderat ce'o fi fost in mintea lor in momentul acelor declaratii.
Al doilea argument pe care nu'l inteleg a fost chestionarea reprezentativitatii pentru Timisoara a celor care au iesit in Piata Operei. Din faptul ca au fost doar citeva sute/mii s'a tras concluzia ca ei nu reprezinta Timisoara si, mai ales, nu acea Timisoara care a fost in strada acum 20 de ani. Sa intelegem de aici ca singura modalitate prin care un astfel de protest este acceptabil este ca toata populatia (sau macar jumatate plus unul) Timisoarei sa iasa pe strada? Si ar trebui ca acestia sa poata proba cu documente si imagini ca au fost in '89 in Piata?
Apoi, legat de paralela cu minerii, s'a vorbit despre dreptul la exprimare a celor din PSD. Din cite imi amintesc nu s'a produs nici un incident, cu exceptia citorva imbrinceli peste miinile jandarmilor. Nimeni nu a linsat pe nimeni, nu a fost nevoie de scutieri, de TABuri sau lacrimogene. Ambele tabere si'au strigat ce'au avut de strigat si si'au exprimat ce'au avut de exprimat. Cel mai probabil nici daca ar fi iesit cei huliti in balconul Operei nu s'ar fi intimplat altceva decit ceea ce se intimplase deja, huiduieli si strigat de lozinci anti-comuniste. Paralela cu minerii mi s'a parut absurda tocmai prin absenta violentei.
Au existat si voci mai subtile care au chestionat insasi tabuul Pietei Operei, tabu oficializat de timisoreni prin interzicerea, cu acordul tuturor partilor, manifestatiilor politice in acest loc (interdictie incalcata unilateral cu aceasta ocazie). Este adevarat ca una dintre fatetele tabuului este aceea de forta constringatoare si din aceasta perspectiva sint de acord cu cei care il pun la indoiala. Nici un progres nu este posibil atita timp cit nu ne supunem tabuurile la intrebari, mergind pina la demolarea lor. Iar acolo unde fundamentele lor sint in acord cu ratiunea este mult mai utila transferarea logicii tabuului in lumea constienta, asumata, decit pastrarea lor in sfera superstitiei si inconstientului (vezi tabuul incestului).
Dar tabuul nu are doar o fateta, nu este doar forta conservatoare, el are si functii de igiena sociala. Cind ranile sint noi, cind echilibrul nu este inca restabilit, tabuul poate compensa lipsa mecanismelor rationale, se poate constitui intr'o ordine intermediara. Si cred ca in aceasta categorie intra Timisoara si Piata Operei. Va veni o vreme, curind, sper, cind le vom putea chestiona si desacraliza dar maturizarea noastra politica mai are citeva etape de strabatut pina acolo. Se poate argumenta ca fara aceasta chestionare nu ne putem maturiza, e adevarat, eu cred, totusi, ca inca nu e momentul. Cel putin nu la nivelul intregii populatii, mult prea emotionale, a Romaniei.
Si, de final, o intrebare pe care probabil si'au pus'o multi: ce'a fost, totusi, in capul lor? Nu era evident ca asa se va intimpla? Nici macar nu au avut pregatita o strategie solida de contra-ofensiva. Slabi strategi... foarte slabi.
Prima a fost provocata de un nene in virsta care ne'a strigat de pe margine sa ne ducem sa invatam in loc sa stam pe strada sa strigam (unul dintre motivele de protest era incercarea guvernantilor de atunci de a mari aberant taxele de studii, taxe pe care putini dintre noi si le'ar fi permis, si taxe pentru restante). Ceea ce a urmat a fost de'a dreptul delicios, doi dintre colegii mei, doi rockeri pletosi, si'au scos carnetele de student din geaca de blugi (pline de 10 la toate examenele) si i le'au bagat sub nas. Este greu de descris nedumerirea de pe fata respectivului pensionar.
A doua scena a fost provocata de acela ce urma sa devina, in numai un an si cu ajutorul nostru, presedintele Romaniei, alternativa la Iliescu. Emil Constantinescu s'a prezentat in Piata Victoriei, a intrat intre noi si a incercat sa'si faca campanie electorala. Reactia a fost, din nou, instantanee si unanima, a fost rugat sa paraseasca locul, nu eram acolo pentru el si campania lui, eram acolo pentru noi. Ceva similar s'a intimplat si cu un alt nene care zicea ceva cu Regele dar episodul a fost ceva mai meteoric.
Ultima si, cred eu, cea mai frumoasa a fost cauzata chiar de unul dintre noi, coleg de'al meu, care, ceva mai exaltat, a devenit cam agresiv cu jandarmii care inconjurau cladirea Guvernului. Lasind la o parte faptul ca oamenii aia nu aveau nici vina si nici implicare in situatie, rostul nostru acolo nu era oricum sa devenim agresivi. Asa ca ne'am desprins citiva din grup si l'am luat frumos inapoi pe bezmetic si l'am calmat.
Eram acolo sa pazim niste principii (celebrul invatamint gratuit de care s'a ales praful), sa ne manifestam dezacordul, sa presam impotriva unor decizii pe care noi le consideram absurde. Miscarea era a noastra si era una non-violenta.
Si cu asta ajung la ceea ce s'a produs la Timisoara acum citeva saptamini la incarcarea PSD-PNL-PNTCD de a se folosi de simbolistica Pietei Operei in scopuri electorale. Patania petrecindu'se in plina campanie electorala, ea a dus firesc la interpretari agresive si contradictorii functie de tabara in care s'au asezat cei care interpretau. Din pacate, majoritatea acestor analize tinde sa ignore posibilitatea ca acei timisoreni sa fi fost acolo independent de vreun partizanat politic, asa cum am fost noi pe strada in toamna lui '95, din principiu.
Primul, si cel mai aiuritor, argument pentru condamnarea manifestantilor a fost cel legat de calitatea lor umana. Atit actorul Mircea Diaconu, cit si doamna Doina Cornea, printre multi altii, se indoiau, bazindu'se doar pe "analiza faciala" a protestatarilor, de autenticitatea protestului lor. Urmeaza apoi doua paralele la fel de aiuritoare, unul numindu'i huligani, celalalt comparindu'i cu minerii veniti la Universitate sa planteze panselute. Cu tot respectul pentru cei doi, ma intreb siderat ce'o fi fost in mintea lor in momentul acelor declaratii.
Al doilea argument pe care nu'l inteleg a fost chestionarea reprezentativitatii pentru Timisoara a celor care au iesit in Piata Operei. Din faptul ca au fost doar citeva sute/mii s'a tras concluzia ca ei nu reprezinta Timisoara si, mai ales, nu acea Timisoara care a fost in strada acum 20 de ani. Sa intelegem de aici ca singura modalitate prin care un astfel de protest este acceptabil este ca toata populatia (sau macar jumatate plus unul) Timisoarei sa iasa pe strada? Si ar trebui ca acestia sa poata proba cu documente si imagini ca au fost in '89 in Piata?
Apoi, legat de paralela cu minerii, s'a vorbit despre dreptul la exprimare a celor din PSD. Din cite imi amintesc nu s'a produs nici un incident, cu exceptia citorva imbrinceli peste miinile jandarmilor. Nimeni nu a linsat pe nimeni, nu a fost nevoie de scutieri, de TABuri sau lacrimogene. Ambele tabere si'au strigat ce'au avut de strigat si si'au exprimat ce'au avut de exprimat. Cel mai probabil nici daca ar fi iesit cei huliti in balconul Operei nu s'ar fi intimplat altceva decit ceea ce se intimplase deja, huiduieli si strigat de lozinci anti-comuniste. Paralela cu minerii mi s'a parut absurda tocmai prin absenta violentei.
Au existat si voci mai subtile care au chestionat insasi tabuul Pietei Operei, tabu oficializat de timisoreni prin interzicerea, cu acordul tuturor partilor, manifestatiilor politice in acest loc (interdictie incalcata unilateral cu aceasta ocazie). Este adevarat ca una dintre fatetele tabuului este aceea de forta constringatoare si din aceasta perspectiva sint de acord cu cei care il pun la indoiala. Nici un progres nu este posibil atita timp cit nu ne supunem tabuurile la intrebari, mergind pina la demolarea lor. Iar acolo unde fundamentele lor sint in acord cu ratiunea este mult mai utila transferarea logicii tabuului in lumea constienta, asumata, decit pastrarea lor in sfera superstitiei si inconstientului (vezi tabuul incestului).
Dar tabuul nu are doar o fateta, nu este doar forta conservatoare, el are si functii de igiena sociala. Cind ranile sint noi, cind echilibrul nu este inca restabilit, tabuul poate compensa lipsa mecanismelor rationale, se poate constitui intr'o ordine intermediara. Si cred ca in aceasta categorie intra Timisoara si Piata Operei. Va veni o vreme, curind, sper, cind le vom putea chestiona si desacraliza dar maturizarea noastra politica mai are citeva etape de strabatut pina acolo. Se poate argumenta ca fara aceasta chestionare nu ne putem maturiza, e adevarat, eu cred, totusi, ca inca nu e momentul. Cel putin nu la nivelul intregii populatii, mult prea emotionale, a Romaniei.
Si, de final, o intrebare pe care probabil si'au pus'o multi: ce'a fost, totusi, in capul lor? Nu era evident ca asa se va intimpla? Nici macar nu au avut pregatita o strategie solida de contra-ofensiva. Slabi strategi... foarte slabi.
joi, 17 decembrie 2009
Ecuatia guvernarii
Ultimele luni au adus in spatiul romanesc in prim plan dezbaterea pe teme politice. Mai degraba emotionala decit rationala, dezbaterea a fost extrem de aprinsa, pe alocuri de'a dreptul murdara, cistig de cauza avind, in final, reactiile de moment, rasturnarile de imagine si abilitatea de a gestiona emotii si cuvinte. In tot acest timp s'au lansat nenumarate promisiuni sau acuzatii de incalcare de promisiuni a caror baza, analiza mea, pare a fi principiul simplu ca este suficient sa vrei ceva pentru a obtine acel lucru, cu corolarul ca daca ai promis ceva si nu s'a implinit inseamna ca a lipsit vointa adevarata de a face respectivul lucru sau, cu alte cuvinte, ai mintit cind ai promis.
Cum m'am aflat adesea nemultumit de o astfel de abordare a lucrurilor, m'am decis sa incerc o altfel de analiza a problematicii guvernarii. Probabil ca am ratat citeva aspecte dar cred ca cele pe care le'am atins sint esentiale in considerarea actului politic.
1. Dificultatea principiala a deciziei politice
Daca am considera faptul ca toate celelalte conditii in afara procesului decizional in sine sint indeplinite (libertatea absoluta a decidentului de orice factor extern lui, maturitate morala, psihica si intelectuala deplina), actul decizional in lumea politicii ramine unul deosebit de complex. Dupa aproape 2500 de ani de dezbateri filozofice in spatiul european pe aceasta tema, singura concluzie care se poate trage este ca decizia politica este una niciodata perfecta, ramine mereu un rest, si este etern optimizabila. Cel putin in aparenta, aceasta ecuatie "pura" a deciziei politice este una fara solutii analitice, clare, definitive, singurele raspunsuri fiind aproximari ajustate mai mult sau mai putin conjuctural. Ramine intotdeauna problema aderarii la una sau alta dintre directiile majore ale abordarii politice, a alegerii intre un sistem de "credinte" politice sau altele. Chiar si restringind dramatic cimpul optiunilor prin aderarea la valorile democratiei, decidentul politic are in fata o serie larga de optiuni ce vor conduce la decizii fundamental diferite (e suficient sa ne gindim la diferenta dintre utilitarismul de stinga si extremul libertarianism al statului minimal liberal).
Mai mult, aceste optiuni tind sa avantajeze mai degraba pe o parte dintre cei guvernati, lasindu'i pe ceilalti sa se multumeasca cu mai putin. Rezultatul este, in cel mai bun caz, o dezavantajare diferentiala daca nu una absoluta de'a dreptul.
Daca mai adaugam la aceasta si faptul ca decizia politica implica luarea in calcul a unui numar enorm de parametri, devine evident faptul ca o solutie clara de tip matematic este imposibil de imaginat. In situatii similare de complexitate a fenomenului considerat, atit matematica cit si fizica se recunosc neputincioase si recurg la modelari simplificatoare, la statistica si la rezolvari numerice, abordari ce se dovedesc adesea improprii in situatii particulare, oricit de bine s'ar aplica in cazuri generale. Cu alte cuvinte, riscul deciziei politice este, principial, acela ca o solutie rezultata dintr'un model simplificator sa esueze lamentabil. Decizia politica isi include, funciar, propriul esec.
2. Presiunile externe
Un stat nu este o entitate izolata. Pentru a supravietui si, mai mult, pentru a prospera, el traieste in mijlocul "comunitatii" celorlalte state, adera la aliante, semneaza tratate si isi creaza legaturi. Pentru a putea face schimburi cu ceilalti el trebuie sa respecte anumite reguli, sa se conformeze anumitor standarde si asteptari. Toate acestea se constituie in presiuni asupra deciziilor politice. Guvernantii nu pot lua orice decizie si nu pot conduce propriul stat spre orice tinta, aceste decizii trebuind sa tina cont de felul in care consecintele lor vor altera sau intari relatiile cu exteriorul.
3. Presiunile interne
Orice decident politic mosteneste o stare de fapt, o istorie a evenimentelor politice si sociale anterioare deciziei din momentul considerat si o suma de asteptari venite din partea celor guvernati. Cei ce guverneaza nu sint complet liberi in privinta directiilor in care pot duce statul, aceaste directii trebuie sa coincida, mai mult sau mai putin, cu universul de asteptari al poporului. Cu atit mai mult cu cit un guvern vrea sa ramina in sistemul de referinta al democratiei in care guvernantii sint reprezentanti directi ai electorilor, ei fiind alesi pentru programul lor politic.
4. Calitatea umana a decidentilor politici
Mai sus am presupus maturitatea deplina, din punct de vedere moral, intelectual si psihic, a celor care ajung in postura de a guverna. Din pacate aceasta este o presupunere excesiv de idealista. In fapt, cei care guverneaza sint oameni mai mult sau mai putin imperfecti. Deciziile lor nu sint decizii de super-calculatoare, rezultat al unei analize reci, ci sint influentate de predispozitii personale, de nivelul lor intelectual, de educatie, de alegerile pe care fac in privinta moralei.
5. Calitatea umana a celor guvernati
Winston Churchill spunea la un moment dat ca cel mai bun contra-argument la democratie este o discutie de 5 minute cu alegatorul mediu. Ma indoiesc ca aceasta este expresia dispretului sau fata de "popor" ci, mai degraba, constatarea uneia dintre problemele fundamentale ale democratiei. Ca o prima caracteristica, am putea observa faptul ca alegatorul mediu are o abordare mai degraba emotionala a vietii politice. Aderenta la o directie sau alta este una "de suflet" si mai putin rezultatul unei analize profunde a situatiei, a doctrinei celor pe care ii pot alege, a programului politic al acestora.
A doua problema ar fi faptul ca multi dintre alegatori tind sa se implice in viata politica doar in preajma alegerilor, atunci cind sint chemati sa ia o decizie. Consecinta acestui comportament este o informare incompleta a acestora in privinta situatiei de gestionat, a istoriei politice a celor dintre care au de ales, o fragmentare a informatiei.
Am putea observa apoi lipsa de interes pentru problematica politicului. Din nefericire, majoritatea oamenilor gindesc in termenii binomului antagonic guvernanti-guvernati fara a considera legatura directa dintre cei doi termeni. Cu alte cuvinte, e treaba guvernantilor sa ne guverneze, noi mergem doar sa alegem intre unii sau altii si aici se termina responsabilitatea noastra, e treaba lor sa faca lucrurile sa mearga. Se pierde din vedere faptul ca o alegere in cunostinta de cauza, o alegere educata, ar imbunatati si actul guvernarii.
Cele 3 caracteristici enumerate anterior, alegerea emotionala, fragmentarea informatiei pe baza careia se ia decizia, absenta educatiei politice, la care adaugam inertia sociala fireasca, influenteaza puternic libertatea pe care o are un guvern in actul sau decizional. Se poate observa ca deciziile guvernamentale au, in mod constant, o latura "populista", o componenta care incearca sa "menajeze" electoratul. Discursurile politice sint si ele, la rindul lor, condamnate la a contine nuante populiste pentru ca, pe de o parte, nu poti sa'ti pui in aplicare deciziile daca nu esti ales in postura in care poti decide si, pe de alta parte, nu poti sa te mentii in aceasta postura daca iti contrazici flagrant alegatorii. Deciziile rationale au dezavantajul de a contrazice de multe ori bunul simt traditional, emotiile si "intelepciunea" populara. Pentru a fi acceptate ele au nevoie de cubuletul de zahar cu care se iau medicamentele amare.
6. Problema suportului electoral
Una dintre realitatile vietii democratice (oricit de departe o situeaza aceasta de situatia ideala) este aceea ca implica costuri enorme din partea candidatilor in campania electorala. Aceste costuri sint acoperite din cotizatiile membrilor partidelor si din sponsorizari. Uneori aceste sponsorizari sint transparente, alteori nu, dar aceasta nu are nici o importanta din perspectiva acestei analize. Este nerealist, cred eu, sa ne imaginam ca acesti sponsori (ma refer aici la sponsorii "mari") nu isi doresc nimic in schimbul banilor sau suportului logistic oferit. Transparent sau nu, acesti sponsori vor face lobby pentru anumite decizii guvernamentale si aceasta va introduce o presiune in plus pe decidenti, se va constitui intr'o limitare in plus a actului decizional.
In concluzie, am vazut ca, pe de o parte, actul decizional politic este unul principial imprecis si, pe de alta parte, ca el este aflat sub presiunea unor alti factori care il departeaza de cadrul rational, logic, si ii limiteaza libertatea. La modul ideal, decizia politica ar trebui sa fie, dupa mine, pur rationala si constrinsa doar de considerente de morala (drepturile inalienabile ale omului), motiv pentru care un prim pas spre o decizie buna ar fi reducerea impactului factorilor limitativi, cea mai importanta directie fiind aceea de educare a electoratului si de implicare a acestuia in viata politica. Iar la asta ar trebui sa se adauge renuntarea la prezenta atitudine ce promoveaza un fals sistem de evaluare a actului decizional ("nu ai facut ce ai promis pentru ca ai mintit/nu ai vrut/ai fost demagog") si evoluarea spre un sistem de evaluare rational ("nu ai facut ce ai promis pentru ca ai luat o hotarire nepotrivita") capabil sa identifice cauzele esecului si sa le inglobeze intr'o noua strategie de abordare a problemei in loc sa se cramponeze in sterile procese de intentie.
Cum m'am aflat adesea nemultumit de o astfel de abordare a lucrurilor, m'am decis sa incerc o altfel de analiza a problematicii guvernarii. Probabil ca am ratat citeva aspecte dar cred ca cele pe care le'am atins sint esentiale in considerarea actului politic.
1. Dificultatea principiala a deciziei politice
Daca am considera faptul ca toate celelalte conditii in afara procesului decizional in sine sint indeplinite (libertatea absoluta a decidentului de orice factor extern lui, maturitate morala, psihica si intelectuala deplina), actul decizional in lumea politicii ramine unul deosebit de complex. Dupa aproape 2500 de ani de dezbateri filozofice in spatiul european pe aceasta tema, singura concluzie care se poate trage este ca decizia politica este una niciodata perfecta, ramine mereu un rest, si este etern optimizabila. Cel putin in aparenta, aceasta ecuatie "pura" a deciziei politice este una fara solutii analitice, clare, definitive, singurele raspunsuri fiind aproximari ajustate mai mult sau mai putin conjuctural. Ramine intotdeauna problema aderarii la una sau alta dintre directiile majore ale abordarii politice, a alegerii intre un sistem de "credinte" politice sau altele. Chiar si restringind dramatic cimpul optiunilor prin aderarea la valorile democratiei, decidentul politic are in fata o serie larga de optiuni ce vor conduce la decizii fundamental diferite (e suficient sa ne gindim la diferenta dintre utilitarismul de stinga si extremul libertarianism al statului minimal liberal).
Mai mult, aceste optiuni tind sa avantajeze mai degraba pe o parte dintre cei guvernati, lasindu'i pe ceilalti sa se multumeasca cu mai putin. Rezultatul este, in cel mai bun caz, o dezavantajare diferentiala daca nu una absoluta de'a dreptul.
Daca mai adaugam la aceasta si faptul ca decizia politica implica luarea in calcul a unui numar enorm de parametri, devine evident faptul ca o solutie clara de tip matematic este imposibil de imaginat. In situatii similare de complexitate a fenomenului considerat, atit matematica cit si fizica se recunosc neputincioase si recurg la modelari simplificatoare, la statistica si la rezolvari numerice, abordari ce se dovedesc adesea improprii in situatii particulare, oricit de bine s'ar aplica in cazuri generale. Cu alte cuvinte, riscul deciziei politice este, principial, acela ca o solutie rezultata dintr'un model simplificator sa esueze lamentabil. Decizia politica isi include, funciar, propriul esec.
2. Presiunile externe
Un stat nu este o entitate izolata. Pentru a supravietui si, mai mult, pentru a prospera, el traieste in mijlocul "comunitatii" celorlalte state, adera la aliante, semneaza tratate si isi creaza legaturi. Pentru a putea face schimburi cu ceilalti el trebuie sa respecte anumite reguli, sa se conformeze anumitor standarde si asteptari. Toate acestea se constituie in presiuni asupra deciziilor politice. Guvernantii nu pot lua orice decizie si nu pot conduce propriul stat spre orice tinta, aceste decizii trebuind sa tina cont de felul in care consecintele lor vor altera sau intari relatiile cu exteriorul.
3. Presiunile interne
Orice decident politic mosteneste o stare de fapt, o istorie a evenimentelor politice si sociale anterioare deciziei din momentul considerat si o suma de asteptari venite din partea celor guvernati. Cei ce guverneaza nu sint complet liberi in privinta directiilor in care pot duce statul, aceaste directii trebuie sa coincida, mai mult sau mai putin, cu universul de asteptari al poporului. Cu atit mai mult cu cit un guvern vrea sa ramina in sistemul de referinta al democratiei in care guvernantii sint reprezentanti directi ai electorilor, ei fiind alesi pentru programul lor politic.
4. Calitatea umana a decidentilor politici
Mai sus am presupus maturitatea deplina, din punct de vedere moral, intelectual si psihic, a celor care ajung in postura de a guverna. Din pacate aceasta este o presupunere excesiv de idealista. In fapt, cei care guverneaza sint oameni mai mult sau mai putin imperfecti. Deciziile lor nu sint decizii de super-calculatoare, rezultat al unei analize reci, ci sint influentate de predispozitii personale, de nivelul lor intelectual, de educatie, de alegerile pe care fac in privinta moralei.
5. Calitatea umana a celor guvernati
Winston Churchill spunea la un moment dat ca cel mai bun contra-argument la democratie este o discutie de 5 minute cu alegatorul mediu. Ma indoiesc ca aceasta este expresia dispretului sau fata de "popor" ci, mai degraba, constatarea uneia dintre problemele fundamentale ale democratiei. Ca o prima caracteristica, am putea observa faptul ca alegatorul mediu are o abordare mai degraba emotionala a vietii politice. Aderenta la o directie sau alta este una "de suflet" si mai putin rezultatul unei analize profunde a situatiei, a doctrinei celor pe care ii pot alege, a programului politic al acestora.
A doua problema ar fi faptul ca multi dintre alegatori tind sa se implice in viata politica doar in preajma alegerilor, atunci cind sint chemati sa ia o decizie. Consecinta acestui comportament este o informare incompleta a acestora in privinta situatiei de gestionat, a istoriei politice a celor dintre care au de ales, o fragmentare a informatiei.
Am putea observa apoi lipsa de interes pentru problematica politicului. Din nefericire, majoritatea oamenilor gindesc in termenii binomului antagonic guvernanti-guvernati fara a considera legatura directa dintre cei doi termeni. Cu alte cuvinte, e treaba guvernantilor sa ne guverneze, noi mergem doar sa alegem intre unii sau altii si aici se termina responsabilitatea noastra, e treaba lor sa faca lucrurile sa mearga. Se pierde din vedere faptul ca o alegere in cunostinta de cauza, o alegere educata, ar imbunatati si actul guvernarii.
Cele 3 caracteristici enumerate anterior, alegerea emotionala, fragmentarea informatiei pe baza careia se ia decizia, absenta educatiei politice, la care adaugam inertia sociala fireasca, influenteaza puternic libertatea pe care o are un guvern in actul sau decizional. Se poate observa ca deciziile guvernamentale au, in mod constant, o latura "populista", o componenta care incearca sa "menajeze" electoratul. Discursurile politice sint si ele, la rindul lor, condamnate la a contine nuante populiste pentru ca, pe de o parte, nu poti sa'ti pui in aplicare deciziile daca nu esti ales in postura in care poti decide si, pe de alta parte, nu poti sa te mentii in aceasta postura daca iti contrazici flagrant alegatorii. Deciziile rationale au dezavantajul de a contrazice de multe ori bunul simt traditional, emotiile si "intelepciunea" populara. Pentru a fi acceptate ele au nevoie de cubuletul de zahar cu care se iau medicamentele amare.
6. Problema suportului electoral
Una dintre realitatile vietii democratice (oricit de departe o situeaza aceasta de situatia ideala) este aceea ca implica costuri enorme din partea candidatilor in campania electorala. Aceste costuri sint acoperite din cotizatiile membrilor partidelor si din sponsorizari. Uneori aceste sponsorizari sint transparente, alteori nu, dar aceasta nu are nici o importanta din perspectiva acestei analize. Este nerealist, cred eu, sa ne imaginam ca acesti sponsori (ma refer aici la sponsorii "mari") nu isi doresc nimic in schimbul banilor sau suportului logistic oferit. Transparent sau nu, acesti sponsori vor face lobby pentru anumite decizii guvernamentale si aceasta va introduce o presiune in plus pe decidenti, se va constitui intr'o limitare in plus a actului decizional.
***
In concluzie, am vazut ca, pe de o parte, actul decizional politic este unul principial imprecis si, pe de alta parte, ca el este aflat sub presiunea unor alti factori care il departeaza de cadrul rational, logic, si ii limiteaza libertatea. La modul ideal, decizia politica ar trebui sa fie, dupa mine, pur rationala si constrinsa doar de considerente de morala (drepturile inalienabile ale omului), motiv pentru care un prim pas spre o decizie buna ar fi reducerea impactului factorilor limitativi, cea mai importanta directie fiind aceea de educare a electoratului si de implicare a acestuia in viata politica. Iar la asta ar trebui sa se adauge renuntarea la prezenta atitudine ce promoveaza un fals sistem de evaluare a actului decizional ("nu ai facut ce ai promis pentru ca ai mintit/nu ai vrut/ai fost demagog") si evoluarea spre un sistem de evaluare rational ("nu ai facut ce ai promis pentru ca ai luat o hotarire nepotrivita") capabil sa identifice cauzele esecului si sa le inglobeze intr'o noua strategie de abordare a problemei in loc sa se cramponeze in sterile procese de intentie.
joi, 3 decembrie 2009
Drink'n'Ride.... separately :)
In colectia familiei am adunat de'a lungul anilor (in mare parte cu ajutorul prietenilor) citeva mostre de vinuri speciale (cel putin pentru noi, habar n'am cum sint ele din perspectiva criticilor avizati). Unul dintre vinuri care ne'a cucerit acum citiva ani in timpul unei scurte vizite in Ungaria a fost un Tokaji Aszu (5 puttonyos) delicios, baut pe indelete intr'o pizzerie faina rau din Nyiregyhaza. Urmare a experientei "la pahar" de atunci a fost aducerea, la o vizita ulterioara prin zona, a 3 sticle din incintatoarea licoare (recolte 1993, 2001 si 2002).
Astazi cel mai tinar dintre aceste vinuri a fost sacrificat :D pe altarul sarbatoririi unui eveniment important in familia noastra: DE ASTAZI ANDREEEA ESTE MOTOCICLISTA CU ACTE IN REGULA!!!!!
Nu stiu cum este pentru ea, dar mie anul asta mi s'au implinit mai multe visuri. Printre ele, ne'am luat motocicleta si am sotie motociclista (adaugind la astea faptul ca acum asculta Child in Time linga mine, ca e nebuna rau de tot, ca stie sa spuna nu si nu se lasa manipulata si nu inghite mizerii din partea nimanui, ca e o femeie inteligenta si frumoasa, as putea sa incep sa ma gindesc ca sint chiar un barbat norocos :D).
So... gustul dulce al unei noi impliniri, alaturi de gustul fermecat al unui vin bun, linga o femeie minunata... Buna treaba!
Astazi cel mai tinar dintre aceste vinuri a fost sacrificat :D pe altarul sarbatoririi unui eveniment important in familia noastra: DE ASTAZI ANDREEEA ESTE MOTOCICLISTA CU ACTE IN REGULA!!!!!
Nu stiu cum este pentru ea, dar mie anul asta mi s'au implinit mai multe visuri. Printre ele, ne'am luat motocicleta si am sotie motociclista (adaugind la astea faptul ca acum asculta Child in Time linga mine, ca e nebuna rau de tot, ca stie sa spuna nu si nu se lasa manipulata si nu inghite mizerii din partea nimanui, ca e o femeie inteligenta si frumoasa, as putea sa incep sa ma gindesc ca sint chiar un barbat norocos :D).
So... gustul dulce al unei noi impliniri, alaturi de gustul fermecat al unui vin bun, linga o femeie minunata... Buna treaba!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
