Acum ceva timp scriam pe blogul asta despre “blogoree” ca stare de incontinenta a opiniei, a scrisului zilnic si oarecum in absenta unei reflectii reale asupra subiectului. Mi s’a spus ulterior ca scriu totusi cam rar si m’am intrebat de ce.
Raspunsul meu initial a fost unul destul de simplist si legat tocmai de acel “post” despre blogoree. Nu scriu mai des pentru ca prefer sa scriu despre lucruri semnificative si dupa indelungi dezbateri interioare asupra subiectului. De altfel, si acest text este rezultatul unei indelungi analize.
Intr’o oarecare masura sint in continuare in aceeasi pozitie. Pentru ca ceea ce vreau sa comunic exterior in scris pretind sa aiba consistenta, sa ma exprime si sa fie inteligibil unor minti similare alei mele in privinta preocuparilor si pregatirii. Dar o astfel de pozitie este inadecvata tocmai esentei fenomenului numit blog.
Blogul are citeva caracteristici ce il delimiteaza radical de scriitura clasica in care abordarea mea era nu numai dezirabila ci chiar necesara. Blogul este, in primul rind, efemer, cotidian, la moment. In contrast cu imperativul nietzschenian, blogul este un copil al secolului sau (mai rau, al zilei sale). Se intimpla rar ca cineva sa parcurga in adincime continutul blogului cuiva, ne rezumam cel mai des la ultimele 3-4 postari. Si asta tocmai pentru ca, universal acceptat, blogul este reactia noastra la imediat. El contine ultima idee declansata de ultimul eveniment din domeniul nostru de interes. Din acest motiv, dorinta de a aprofunda problema, de a o lasa sa se decanteze, nu doar ca ucide contemporaneitatea cu evenimentul si eventuala usurinta a cititorului de a identifica declansatorul, dar si sorteste un exercitiu de aprofundare la futilitate, nu va fi, probabil, citit de nimeni dupa citeva saptamini. Exercitiul analitic nu este inutil, evident, dar nu isi are locul exprimarii intr’un spatiu al blogului ci in alta parte.
Dincolo de efemeritate, blogul are neajunsul vizibilitatii restrinse si neselectate. In general este urmarit de oameni care fie iti sint foarte apropiati si iti cunosc deja abordarea profunda asupra unei probleme, fie au alta constructie interioara care le face continutul de idei neinteresant sau de neinteles.
Probabil ca mai exista si alte argumente, la fel de valide, pentru o altfel de abordare a blogului, dar macar si acestea doua, efemeritatea si vizibilitatea restrinsa, sint suficiente pentru a justifica ceea ce, din perspectiva mea cel putin, s’ar numi o coborire a stachetei.
Bun, bun, dar daca consideri ca este o forma mai joasa, de ce sa o abordezi? De ce sa comunici intr’o cheie minora? Pentru ca blogul are avantajele sale. Pentru ca textele pot fi doar schite de idee, nu neaparat sisteme filozofice. Dincolo de scopurile lui triviale (trivial in sensul in care in matematica exista solutii triviale, adica evidente si care nu implica prea mare efort analitic) de socializare si de exhibare a unui jurnal personal (sau, ceva mai nou ca fenomen, de facut bani pe seama faptului ca ai multi cititori anonimi), blogul face parte din acel vis fondator al www, schimbul de idei. In masura in care scopul blogului nu este sa ai un public in fata caruia sa predici ci un numar cit mai mare de parteneri de discutie sau, si mai bine, un numar cit mai mare de critici, blogul se poate transforma intr’un brainstorming.
Macar si pentru atit si merita sa scrii. Ramine la latitudinea celui care scrie, mai apoi, sa decida despre ce scrie, ce fel de cititori vrea sa aiba si ce face cu comentariile lor. Daca mai adaug la asta si visul educational, adinc infipt in mintea oricarui fizician de formatie, visul de a putea oferi la un moment dat ceva semnificativ, daca nu umanitatii, macar unui grup de oameni, ceva care sa’i faca sa sara pe o orbita superioara, reticenta mea de pina acum se releva ca oarecum copilareasca si in contradictie cu ceea ce cred ca este datoria mea.
Asa ca, dragi cititori, va promit ca veti avea mai des de acum parte de schite de idei pe care sper sa le comentati cit mai virtos si mai inteligent si promit sa ma intorc la voi cu idei noi rezultate din comentariile voastre.
Raspunsul meu initial a fost unul destul de simplist si legat tocmai de acel “post” despre blogoree. Nu scriu mai des pentru ca prefer sa scriu despre lucruri semnificative si dupa indelungi dezbateri interioare asupra subiectului. De altfel, si acest text este rezultatul unei indelungi analize.
Intr’o oarecare masura sint in continuare in aceeasi pozitie. Pentru ca ceea ce vreau sa comunic exterior in scris pretind sa aiba consistenta, sa ma exprime si sa fie inteligibil unor minti similare alei mele in privinta preocuparilor si pregatirii. Dar o astfel de pozitie este inadecvata tocmai esentei fenomenului numit blog.
Blogul are citeva caracteristici ce il delimiteaza radical de scriitura clasica in care abordarea mea era nu numai dezirabila ci chiar necesara. Blogul este, in primul rind, efemer, cotidian, la moment. In contrast cu imperativul nietzschenian, blogul este un copil al secolului sau (mai rau, al zilei sale). Se intimpla rar ca cineva sa parcurga in adincime continutul blogului cuiva, ne rezumam cel mai des la ultimele 3-4 postari. Si asta tocmai pentru ca, universal acceptat, blogul este reactia noastra la imediat. El contine ultima idee declansata de ultimul eveniment din domeniul nostru de interes. Din acest motiv, dorinta de a aprofunda problema, de a o lasa sa se decanteze, nu doar ca ucide contemporaneitatea cu evenimentul si eventuala usurinta a cititorului de a identifica declansatorul, dar si sorteste un exercitiu de aprofundare la futilitate, nu va fi, probabil, citit de nimeni dupa citeva saptamini. Exercitiul analitic nu este inutil, evident, dar nu isi are locul exprimarii intr’un spatiu al blogului ci in alta parte.
Dincolo de efemeritate, blogul are neajunsul vizibilitatii restrinse si neselectate. In general este urmarit de oameni care fie iti sint foarte apropiati si iti cunosc deja abordarea profunda asupra unei probleme, fie au alta constructie interioara care le face continutul de idei neinteresant sau de neinteles.
Probabil ca mai exista si alte argumente, la fel de valide, pentru o altfel de abordare a blogului, dar macar si acestea doua, efemeritatea si vizibilitatea restrinsa, sint suficiente pentru a justifica ceea ce, din perspectiva mea cel putin, s’ar numi o coborire a stachetei.
Bun, bun, dar daca consideri ca este o forma mai joasa, de ce sa o abordezi? De ce sa comunici intr’o cheie minora? Pentru ca blogul are avantajele sale. Pentru ca textele pot fi doar schite de idee, nu neaparat sisteme filozofice. Dincolo de scopurile lui triviale (trivial in sensul in care in matematica exista solutii triviale, adica evidente si care nu implica prea mare efort analitic) de socializare si de exhibare a unui jurnal personal (sau, ceva mai nou ca fenomen, de facut bani pe seama faptului ca ai multi cititori anonimi), blogul face parte din acel vis fondator al www, schimbul de idei. In masura in care scopul blogului nu este sa ai un public in fata caruia sa predici ci un numar cit mai mare de parteneri de discutie sau, si mai bine, un numar cit mai mare de critici, blogul se poate transforma intr’un brainstorming.
Macar si pentru atit si merita sa scrii. Ramine la latitudinea celui care scrie, mai apoi, sa decida despre ce scrie, ce fel de cititori vrea sa aiba si ce face cu comentariile lor. Daca mai adaug la asta si visul educational, adinc infipt in mintea oricarui fizician de formatie, visul de a putea oferi la un moment dat ceva semnificativ, daca nu umanitatii, macar unui grup de oameni, ceva care sa’i faca sa sara pe o orbita superioara, reticenta mea de pina acum se releva ca oarecum copilareasca si in contradictie cu ceea ce cred ca este datoria mea.
Asa ca, dragi cititori, va promit ca veti avea mai des de acum parte de schite de idei pe care sper sa le comentati cit mai virtos si mai inteligent si promit sa ma intorc la voi cu idei noi rezultate din comentariile voastre.
Imi pare rau, dar nu pot sa ma abtin sa nu comentez si aici, desi e tarziu.
RăspundețiȘtergereMai exista un motiv ca sa scrii un blog :) Motiv la care m-am gandit deoarece in seara asta ti-am luat la parcurs blogul, de la coada la cap.
Mi se pare foarte interesant, blogul tau. Si fac presupunerea ca mai exista si altii ca mine. In real life, sansele sa te intalnesc si sa avem timp de taclale sunt infime. Insa in online, citindu-ti blogul, mi-e suficient ca sa te cunosc intr-o oarecare masura, mai ales ca rezonez cu unele trairi ale tale.
Deci motivul meu de a scrie este "sa te lasi cunoscut". Una din greselile des intalnite pe 'net este sa crezi ca daca pui ceva online poti ulterior sa stergi :) (Streissand effect) Mergand pe reducere la absurd, cand pui o parte din tine online, va ramane acolo virtually forever; si peste o vreme oarecare, o sa te trezesti cu relatii interpersonale noi, venite de pe online.
Care relatii, daca vor contribui catusi de putin la imbogatirea noosferei, sunt un Lucru Bun :)
P.S. tocmai am scris la tine cele mai lungi comentarii de ani buni. Uite inca un motiv [cel putin la fel de bun :P] ca sa scrii blog: sa ma ajuti sa scriu si eu mai mult decat telegrafic :))
:) Nu ma mai asteptam la un comentariu la o postare atit de veche :) Sper sa mai ajungi pe aici sa citesti si raspunsul asta.
RăspundețiȘtergereIntre timp, mai ales in ultimile saptamini, am inteles ceva in pus despre utilitatea blogului. Recunosc, are si orgoliul ceva de spus in directia asta. Au aparut oameni care citesc, comenteaza si cu care dezbat. Dupa cum spuneai si tu, incep sa cunosc, chiar daca indirect si incomplet, oameni.
Una din marile mele preocupari este intelegerea oamenilor, intelegerea a ceea ce ii face sa ajunga la anumite concluzii, istoria personala a ideilor. Este fascinant felul in care la aceeasi idee se poate ajunge urmind traiectorii atit de diferite. Si comentariile voastre ma ajuta sa traiesc aceasta fascinatie. Citind ce scrieti aici, citind ce scrieti la voi "acasa", ajung sa cunosc universuri inaccesibile in alt fel.
Asa cum spuneai si tu, probabilitatea de a ne intilni in direct este infima. Mai mult, probabilitatea de a dezvolta o "relatie" conversationala este si ea destul de mica (recunosc faptul ca in "viata reala" sint destul de asocial si, poate, cam arogant). Dar aici, filtrati de ideea dezbatuta, se creaza acea relatie, ne acceptam si ne conversam, ne ciondanim sau construim unul pe argumentele celuilalt. Ceea ce este fascinant.
Sper ca blogul asta sa nu devina niciodata excesiv de popular :D. Sper ca lungimea comentariilor sa se pastreze, la fel si calitatea lor. Imi displac mult blogurile cu zeci de comentatori superficiali. Dupa cum spuneam, putin cam arogant :)